Lotul României s-a reunit înaintea Campionatului Mondial U17 din Qatar
Generația 2009 a României s-a reunit în vederea Campionatului Mondial U17 din Qatar, care se va desfășura în perioada 19 noiembrie – 13 decembrie 2026.
Tricolorii mici s-au strâns în cantonamentul de la Centrul Național de Fotbal Buftea, începând de duminică, și au efectuat primele antrenamente sub comanda selecționerului Mircea Diaconescu.
România s-a calificat în premieră la Campionatul Mondial U17, fiind una dintre cele mai bune echipe clasate pe locurile secunde în ultima fază a calificărilor pentru EURO 2026.
Tricolorii vor evolua în grupa K contra naționalelor similare din Mexic, Venezuela și Camerun, la baza sportivă Aspire Zone din Doha.
Toate meciurile României vor putea fi urmărite în exclusivitate în AntenaPLAY.
Programul României la Campionatul Mondial U17
Sâmbătă, 21 noiembrie, ora 17:30, Aspire Zone (Teren 8): Mexic – ROMÂNIA
Marți, 24 noiembrie, ora 14:30, Aspire Zone (Teren 9): Venezuela – ROMÂNIA
Vineri, 27 noiembrie, ora 18:00, Aspire Zone (Teren 8): ROMÂNIA – Camerun