Radu Drăguşin a muncit din greu să aibă o carieră în fotbal, dar nu a neglijat nici şcoala. În 2021, el s-a transferat la Juventus, iar când a plecat din România el era încă la liceu. A continuat să meargă la şcoală în Italia. S-a adaptat repede, după cum chiar el povesteşte.
„Am ajuns acolo, un copil din România, să vină la Juventus Torino, care își permit să schimbe jucătorii de la an la an. A trebuit să demonstrez, să-mi iau locul de titular în echipă. A fost dificil la început, limba nu o știam absolut deloc, nu avusesem nicio treabă cu italiana. Am învățat italiană din engleză, m-am înscris la școala lor și am reușit să mă fac apreciat prin performanțele mele. Am primit un premiu pentru cel mai bun elev stranier de la acea școală, după primele 4 luni deja eram în clasă cu italieni, făceam toate materiile în limba italiană”, a declarat Radu Drăguşin la Vorbitorincii.
Totuşi, el a luat o decizie surpizătoare: a decis să susţintă BAC-ul tot în România. A fost o decizie bună, pentru că a terminat cu media generală 9,16!
„Mi-am dat Bacul în România. Am făcut doi ani acolo de școală, practic am făcut 10 clase în România și 2 clase în Italia. Am vrut să mă înscriu în România și datorită COVID-ului s-au deschis aceste platforme de școală online. M-am înscris la o școală, am făcut meditații la română, istorie și logică, și în anul 2021 am venit fizic și am dat Bacul, 9,16 media generală. Am vrut eu neapărat chestia asta. A fost și educația pe care mi-au dat-o părinții mei, care mi-au spus că fără școală nu există fotbal”, a mai spus fotbalistul Fiorentinei.
- „Dacă-i aveam pe toți, mă băteam în Liga 1!” Oprița, fără menajamente după debutul ezitant al Stelei: „Nu există așa ceva”
- Mihai Rotaru a pregătit primele, după calificarea Universității Craiova în play-off-ul Europa League. Cât vor încasa jucătorii
- Transfer pentru Florinel Coman. Merge să se bată cu Radu Drăguşin!
- Ultimul gest făcut de Mircea Lucescu la naţionala României. Radu Drăguşin: „L-a întrebat pe șoferul lui”
- „Parcă-l văd pe Charalambous”. Motivul pentru care Filipe Coelho a fost comparat cu fostul antrenor de la FCSB
































