Marius Șumudică și-a decis viitorul! Antrenorul a răspuns ofertei lui Gigi Becali și a avut un mesaj pentru fanii CFR Cluj

Daniel Işvanca Publicat: 16 septembrie 2026, 22:19

Comentarii
Marius Șumudică și-a decis viitorul! Antrenorul a răspuns ofertei lui Gigi Becali și a avut un mesaj pentru fanii CFR Cluj

Marius Șumudică / Sportpictures

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News As.roUrmărește AS.ro pe Discover

Marius Baciu pare să aibă zilele numărate la FCSB, iar Gigi Becali are pe listă mai multe variante de înlocuitori, printre care și Marius Șumudică. Patronul roș-albaștrilor a spus că îl va numi pe acesta antrenor doar cu acordul galeriei, iar zilele acestea Șumi și-a cerut scuze de la fanii FCSB.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

După ce zvonurile au căpătat proporții, antrenorul român a venit cu un comunicat clar prin care a făcut lumină în ceea ce privește viitorul său pe banca celor de la CFR Cluj.

Marius Șumudică nu pleacă de la CFR Cluj

Marius Șumudică a luat decizia de a pune capăt speculațiilor în ceea ce privește o potențială venire pe banca celor de la FCSB, iar antrenorul din Gruia a publicat un comunicat pe conturile de social media ale ardelenilor, prin care și-a explicat intențiile viitoare.

Concret, Șumudică a transmis că nu va antrena niciodată FCSB și că nu ia în calcul vreodată plecarea din Gruia, mai ales în contextul în care a venit.

Scrisoarea lui Marius Șumudică

„Dragi suporteri,
În ultima perioadă, numele meu a fost asociat în mod repetat cu banca tehnică a echipei FCSB. S-au scris multe, s-au spus și mai multe, iar interpretările au mers adesea mult dincolo de realitate. Simt că a venit momentul să vorbesc deschis și să pun capăt acestor speculații.
Scuzele pe care le-am adresat suporterilor au fost gestul unui om care a înțeles, cu trecerea timpului, că unele cuvinte și atitudini din trecut au rănit. Au fost sincere și au venit din dorința de a face pace cu propriile greșeli. Nu au ascuns niciun interes și nu au avut niciodată scopul de a-mi “pava” drumul spre o altă echipă. A-ți cere iertare nu înseamnă a-ți căuta un nou loc de muncă, ci a arăta că timpul și experiența te-au făcut să privești altfel lucrurile.
Toți cei care m-au cunoscut de-a lungul carierei știu un lucru: oriunde am fost, am fost trup și suflet pentru echipa mea. Nu am știut niciodată să fac această meserie pe jumătate. Au fost ani în care am petrecut mai mult timp la stadion decât acasă, iar jucătorii pe care îi întâlneam în fiecare dimineață au devenit, în multe momente, familia mea. Am împărțit cu ei bucuria victoriilor, dar și tăcerea grea a înfrângerilor. Doar așa am reușit să construiesc și să obțin rezultate: prin unitate, prin muncă și prin seriozitate. Nu există alt drum”.

„Astăzi sunt antrenorul echipei CFR Cluj”

Nu mă prezint ca un om perfect. Am făcut greșeli, unele dintre ele m-au costat și mi-au afectat imaginea. Nu le neg și nu fug de ele. Dar am învățat din fiecare. Toate aceste experiențe, cu plusurile și cu minusurile lor, au clădit antrenorul și omul care sunt astăzi.
Iar astăzi sunt antrenorul echipei CFR Cluj. Un club care m-a primit cu brațele deschise, care mi-a oferit respect, încredere și unitate. Un club în care am găsit nu doar o echipă, ci o comunitate: jucători, staff, conducere și întreaga suflare vișinie, care trăiesc fotbalul cu aceeași pasiune ca mine.
Și nu pot trece peste un sentiment care mă emoționează de fiecare dată: galeria CFR îmi scandează numele indiferent că jucăm acasă sau în deplasare. M-au aplaudat inclusiv atunci când am venit în Gruia din postura de antrenor al echipei adverse, iar pentru mine acest lucru spune foarte mult. Pentru un antrenor, nu există recunoaștere mai mare decât aceasta. Vă spun sincer: în acest moment al vieții mele, acest lucru valorează pentru mine la fel de mult precum câștigarea unui trofeu. Iar această dragoste nu o voi uita și nu o voi trăda.
Prin acest mesaj doresc să închei, o dată pentru totdeauna, toate discuțiile privind o presupusă dorință a mea de a antrena FCSB. Gândul, energia și inima mea sunt aici, la CFR, alături de oamenii care cred în mine și în care cred și eu.
Le mulțumesc tuturor pentru înțelegere, pentru susținere și pentru respect. Ne vedem pe stadion, uniți, așa cum știm noi.
Forza, Forza CFR!
Marius Șumudică
16.09.2026”.

Reclamă
Reclamă
Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

Ar trebui înlocuit Marius Baciu din funcţia de antrenor al FCSB?
Loading ... Loading ...
Citește și:
23:15

Gigi Becali, derapaj după ce a fost chemat la Comisia de Disciplină: „Purtați respect, nebunilor! Duceți-vă la balamuc!”

23:06

LIVE SCOREAC Milan – Benfica 0-2. Meci tare pe San Siro! Echipa lui Ionuț Radu, răpusă pe final de Omonia Nicosia

23:05

România, revenire fabuloasă în faţa Franţei! Campioana olimpică a pierdut după un joc nebun în care a avut 4 mingi de meci

22:34

Pugiliştii români şi-au aflat adversarii de la Campionatele Europene de box (AntenaPLAY). Programul zilei de joi

22:30

LIVE SCOREBarcelona – Racing Santander 4-1. Catalanii fac spectacol pe Camp Nou

22:13

Nota primită de Ionuţ Radu, după ce a fost luat prin surprindere de super-golul din Omonia Nicosia – Celta Vigo 1-0

1 Reacția demențială a lui Gasperini când a aflat că Udinese are 2-0 cu Inter! A spus doar trei cuvinte 2 Chivu n-a mai rezistat după nebunia cu 8 goluri în fața lui Udinese: „Dacă nu o spun, înseamnă că nu sunt antrenor!” 3 Andrei Rațiu, direct în istorie! Performanța stabilită la partida dintre Rayo Vallecano și Espanyol 4 „Cel mai bun jucător al României” a semnat gratis cu FCSB. Anunţul lui Gigi Becali 5 Încă o lovitură dată de maghiari: al 5-lea jucător din Ungaria care semnează cu Liverpool 6 Atletico a cedat! Julian Alvarez, lăsat să plece chiar și la Barcelona! Cu o singură condiție
Citește și