După cum se știe, salariile din primul eșalon al fotbaului spaniol sunt controlate de asociație, care beneficiază de autoritate în ceea ce privește limitarea bugetului pe care cluburile le au exclusiv pentru plata jucătorilor.
În funcție de venit, acestea trebuie să se încadreze într-un anumit plafon pentru a nu depăși conceptul cunoscut sub denumirea de ”fairplay financiar”.
Care cluburi din La Liga au fost cele mai afectate
Chiar dacă toate cluburile au fost mai mult sau mai puțin atinse de criza economică, Barcelona a înregistrat printre cele mai mari pierderi, iar clubul catalan are un buget de salarii cu aproape 300 de milioane de euro mai mic decât sezonul trecut. Suma de acum este aproape 383 de milioane de euro.
Rivalii de la Real Madrid au suferit și ei o reducere semnificativă, dar au disponibile 80 de milioane în plus față de catalani, anunță spaniolii de la Marca.
Atletico Madrid, noua destinația a lui Luis Suarez, a fost forțată să reducă salariile cu aproape 100 de milioane de euro.
Barcelona pierde zeci de milioane de euro din cauza pandemiei
Campionatul în Spania a fost întrerupt din cauza epidemiei de coronavirus. Chiar și marile puteri sunt afectate financiar de această decizie.
Jurnaliștii de la Marca au calculat cât pierde FC Barcelona pentru un meci de pe Camp Nou. Conform spaniolilor, catalanii pierd 3,3 milioane de euro pe meci.
Barcelona face eforturi uriașe pentru a ajuta comunitatea din Catalonia. Campiona Spaniei a intrat pe toate fronturile în luptă cu pandemia de Covid-19. Gruparea blaugrana a reușit să achiziționeze un număr impresionant de echipamente medicale
Fundația ”Barcelona” a donat în jur de 15.000 de echipamente de protecție tuturor unităților unde erau necesare.
- Salariile din La Liga au un plafon financiar
- Cluburile, forțate să își reducă bugetul salarial
- Marele Premiu al Azerbaidjanului e live în AntenaPLAY, în perioada 24-26 septembrie
- Campionatele Europene de Box sunt live în AntenaPLAY (17-26 septembrie)
- Barcelona, victorie categorică cu Sevilla. Raphinha a marcat un hat-trick perfect şi a intrat în istorie
- Omul dorit de Gigi Becali la FCSB aşteaptă telefonul: „Cu drag! Aş putea lucra cu dânsul”
- Assad Al-Hamlawi, aroganța supremă după Craiova – FCSB 5-0: „Fundașii lor dormeau”
- Gestul făcut de Mihai Rotaru, după ce Universitatea Craiova a umilit-o pe FCSB. Ce a făcut pe marginea terenului
- Ce se întâmplă ce Denis Drăguş, după accidentarea din Universitatea Craiova – FCSB 5-0. Anunţul lui Gigi Becali

































