Închide meniul
Foto

Cristi Chivu, campion al Italiei alături de Inter U19! Românul, luat pe sus de jucătorii săi după victoria istorică. Reacția oficială a clubului din Serie A

Cosmin Cioboată Publicat: 1 iunie 2022, 0:45 / Actualizat: 1 iunie 2022, 2:56

Comentarii
Cristi Chivu, campion al Italiei alături de Inter U19! Românul, luat pe sus de jucătorii săi după victoria istorică. Reacția oficială a clubului din Serie A

Cristi Chivu, campion în Primavera / Twitter Inter

Cristi Chivu a devenit campion în Primavera, alături de Inter U19. Echipa antrenorului român s-a impus în finala campionatului, cu marea rivală Roma U19, scor 2-1, după prelungiri. Inter l-a aplaudat la scenă deschisă pe Chivu pe rețelele sociale ale clubului.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Chivu a bifat o performanță uriașă alături de Inter U19. Puștii “nerazzurri” au câștigat finala campionatului împotriva Romei și au bifat un record impresionant.

Cristi Chivu, campion al Italiei alături de Inter U19! Antrenorul român, luat pe sus de jucătorii săi

Inter a devenit cea mai titrată echipă la nivel U19, cu 10 trofee. Torino se află pe locul al doilea, cu 9, în timp ce podiumul este completat de Roma, cu 8.

Triumful puștilor lui Chivu a fost sărbătorit și pe pagina oficială a lui Inter. Clubul din Serie A l-a felicitat pe antrenorul român, care lucrează de 4 ani alături de juniorii de pe Giuseppe Meazza.

Elevii săi l-au aruncat în sus pe fostul căpitan al naționalei României, iar momentul a fost imortalizat pe contul de Twitter al echipei mari.

Reclamă
Reclamă

“Mister! Cristian Chivu a fost ridicat în semn de triumf de băieții săi, după victoria pentru titlu”, a scris Inter, pe contul oficial de Twitter.

Cristi Chivu, campion în Primavera alături de Inter U19

Inter U19, echipa fostului mare internaţional român, a reuşit “remontada” în derby-ul cu AS Roma U19, scor 2-1, din ultimul act al competiţiei.

Reclamă

Echipa lui Chivu s-a calificat în marea finală după un meci nebun. Inter U19 a remizat pe teren propriu cu Cagliari U19, scor 3-3, în semifinalele play-off-ului.

La pauză, “sardinienii” conduceau puştii lui Chivu cu 3-0, dar echipa fostului căpitan al naţionalei a revenit spectaculos şi a egalat în minutul 90+3. Inter a ajuns în finală datorită poziției ocupate în clasamentul sezonului regulat.

În finală, după o primă repriză fără goluri, Roma a deschis scorul prin fundaşul Javier Vicario, în minutul 70. Echipa lui Chivu a egalat prin mijlocaşul Cesare Casadei, în minutul 81.

Golul victoriei a fost adus de mijlocaşul Nikola Iliev, care a punctat în minutul 97 al prelungirilor și a declanșat fiesta (vezi GALERIA FOTO de la finalul articolului).

Chivu, din 2018 la academia lui Inter

Chivu și-a început cariera de antrenor în 2018, tot la juniorii lui Inter. Prima oară, fostul căpitan al naționalei României a pregătit puștii U14 ai “nerazzurrilor” . Românul a fost promovat în fiecare în cadrul academiei italienilor, ajungând în 2021 la formația Primavera.

Inter U19 a câștigat cel de-al 10-lea titlu în campionatul Primavera, fiind cea mai titrată echipă din Italia, la nivel de juniori. Formația din Milano este urmată de Torino și Roma, cu 9, respectiv 8 trofee.

Cristi Chivu l-a felicitat pe Jose Mourinho pentru câştigarea Conference League

Cristi Chivu a avut o primă reacţie după ce Jose Mourinho a câştigat Conference League. Fostul internaţional român l-a felicitat pe antrenorul portughez alături de care a triumfat de două ori în Serie A, cu Inter, în 2009 şi 2010.

Antrenor al echipei U19 a lui Inter, Chivu a avut numai cuvinte de laudă despre fostul său tehnician. Fostul fundaş l-a ridicat în slăvi pe „The Special One”, cel care a intrat în istoria fotbalului.

„(n.r. – Roma are) Caracterul lui, dorinţa de a câştiga, furia lui competitivă. Conştiinţa de a fi puternic, dar şi de a avea limite. Toate acestea a reuşit să le transmită într-un singur an„, a spus Chivu, întrebat fiind ce a adus Jose Mourinho echipei AS Roma, potrivit news.ro.

„El îi face mai buni pe jucătorii obişnuiţi şi transformă jucătorii buni în fenomene. Cum? Lucrând la forţa psihică: cea care te face să-ţi depăşeşti limitele sau momentele de dificultate pe care le ai în timpul unui meci sau al unui sezon„, a continuat el, potrivit fcinternews.it, care citează Gazzetta dello Sport.

Despre stilul de joc neatractiv pe care îl imprimă echipelor, Chivu a comentat: „Unii vor spune că Roma ar fi putut juca mai bine, dar această echipă nu are multe fenomene. Dar Jose le-a adus cultura de a fi capabili să câştige: aceeaşi cultură pe care a predat-o şi echipei noastre Inter, care era puţin mai puternică decât această formaţie a Romei…”

Mourinho şi Chivu au contribuit şi la câştigarea UEFA Champions League, în 2010. Cei doi continuă să fie într-o bună relaţie.

Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Care este cel mai în formă jucător al lui Dinamo?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
14:46
EXCLUSIV“Visați la o medalie peste 4 ani?” Cum a răspuns Tentea după ce a scris istorie cu Iordache la Jocurile Olimpice
14:39
Deandre Ayton, reţinut la aeroportul din Bahamas! Suspectat de posesie de marijuana
14:03
Marius Șumudică, verdict crunt pentru FCSB: “Dezastru. Cel mai negativ rezultat din ultimii 10 ani”
14:00
LIVE VIDEOA început sesiunea de seară în prima zi de teste din Bahrain. Leclerc, cel mai rapid de dimineață
13:49
Dinamo, 21.000 de euro salariu pe lună pentru jucătorul adus să lupte pentru titlu alături de “câinii roşii”
13:34
FotoArena Națională, înzăpezită! Imagini cu cel mai mare stadion din România după ninsorile abundente din țară
1 N-a stat pe gânduri! Jucătorul care a fost dorit de Rapid şi Craiova, dar a semnat cu FCSB 2 Sorana Cîrstea, victorie uriașă la Dubai. Românca a învins în doar 69 de minute favorita 10 a competiției 3 Specialiştii au dat verdictul: ce şanse mai are FCSB să prindă play-off-ul, cu 3 etape rămase de disputat 4 Cine sunt Mihai Tentea și George Iordache, românii care au înregistrat un rezultat istoric la Jocurile Olimpice 5 Jaqueline Cristian s-a calificat în optimi la Dubai după 34 de minute! Va juca pentru sferturi împotriva numărului 7 WTA 6 EXCLUSIVE rezervă la FCSB, dar va fi convocat la naţionala României pentru barajul crucial cu Turcia
Citește și