Cristi Chivu, primele declarații după ce a ajuns în SUA pentru Mondialul Cluburilor. Probleme pentru Inter

Publicat: 12 iunie 2025, 13:58

Comentarii
Cristi Chivu, primele declarații după ce a ajuns în SUA pentru Mondialul Cluburilor. Probleme pentru Inter

Cristi Chivu, la sosirea în Los Angeles pentru Mondialul Cluburilor/ X Inter

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News As.roUrmărește AS.ro pe Discover

Cristi Chivu a oferit primele declarații după ce a ajuns în SUA, alături de Inter, pentru participarea la Mondialul Cluburilor. Nerazzurrii vor disputa primul meci din grupă la Los Angeles.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Inter se va duela cu Monterrey pe 18 iunie, de la ora 04:00. Ulterior, echipa lui Cristi Chivu se va mai confrunta cu Urawa Reds și River Plate.

Cristi Chivu, primele declarații după ce a ajuns în SUA pentru Mondialul Cluburilor

După un zbor de aproximativ 12 ore, jucătorii și membrii staff-ului lui Inter au ajuns la Los Angeles. De pe aeroport au fost preluați de un autobuz și duși direct la hotelul de cinci stele din Beverly Hills, unde sunt cazați.

Cristi Chivu s-a declarat nerăbdător înainte de debutul la Inter. Antrenorul român a transmis că Mondialul Cluburilor este o competiție foarte importantă pentru Inter.

„Știm că facilitățile de aici sunt la un nivel foarte înalt și vrem să onorăm această competiție foarte importantă în cel mai bun mod posibil. E o competiție specială. Vom juca doar un meci aici (n.r. în Los Angeles), dar ne bucurăm să fim prezenți”, a spus Cristi Chivu, la sosirea în Los Angeles, conform presei din Italia.

Reclamă
Reclamă

Conform Gazzetta dello Sport, Inter se confruntă și cu probleme în SUA. Nerazzurrii au fost nevoiți să-și anuleze un eveniment de marketing, din cauza protestelor masive din orașul american. Italienii au luat această decizie din motive de securitate.

Joi, după câteva ore de odihnă, Cristi Chivu va susține și primul antrenament la Inter în Los Angeles. Nerazzurri se vor pregăti pe terenurile celebrei Universități din California, acolo unde s-au format sportivi precum Kareem Abdul Jabbar sau Jimmy Connors.

Reclamă

Sursa citată anterior mai menționează faptul că echipa lui Cristi Chivu va avea la dispoziție toate condițiile necesare pentru un antrenament la cel mai înalt nivel: un teren de dimensiuni foarte mari, o sală de sport interioară și o piscină echipată.

Cristi Chivu şi-a mărit staff-ul

Cristi Chivu şi-a găsit un nou antrenor secund. După ce Walter Samuel, secundul lui Lionel Scaloni de la naţionala Argentinei, l-a refuzat pe noul antrenor de la Inter, românul s-a îndreptat către un alt fost jucător al nerazzurrilor.

Este vorba despre sârbul Aleksandar Kolarov, cel care a evoluat la Inter în perioada 2020-2022. Kolarov, care şi-a încheiat cariera pe San Siro, nu a fost coleg cu Chivu, aşa cum a fost Samuel, dar românul şi-a dorit foarte mult în staff-ul său oameni care au lucrat şi cunosc foarte bine clubul.

“Federația de Fotbal din Serbia informează public că antrenorul echipei naționale de juniori, Aleksandar Kolarov, a acceptat o ofertă de a face parte din staff-ul tehnic al celebrei echipe italiene, finalista Champions League din acest sezon, Inter”, a fost anunţul federaţiei din Serbia, potrivit corrieredellosport.it.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

Merită Istvan Kovacs să arbitreze finala Cupei Mondiale?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
0:01 22 iun.

Ofertă pentru Edi Iordănescu! Unde este dorit fostul selecționer după ce a refuzat CFR-ul

23:55

VIDEOBelgia – Iran 0-0. De Bruyne şi Lukaku, din nou sub aşteptări! Portarii au strălucit

23:45

Universitatea Craiova, victorie la scor în primul amical al verii! U Cluj, eşec surprinzător

23:40

Kylian Mbappe nu a stat pe gânduri când a fost întrebat care e cel mai bun fotbalist din lume. Răspunsul dat de starul francez

23:30

Lamine Yamal, savuros după ce a înscris primul său gol la World Cup. Ce făcea starul la precedentul Mondial

23:02

Motivul absenţei lui Doku din Belgia – Iran, jucătorul acuzat că a plecat de la Cupa Mondială

1 Moment controversat în startul meciului istoric arbitrat de Istvan Kovacs la Mondial. Japonia a cerut penalty 2 Campionatul Mondial 2026 | Rezultate, program şi clasamente de la turneul final din Statele Unite, Canada şi Mexic 3 Cele mai dure reacții, după debutul lui Istvan Kovacs la Cupa Mondială: „Concediați-l” 4 Suma cu care s-a ales Istvan Kovacs după ce a arbitrat meciul 1.000 din istoria Cupei Mondiale 5 Primul 10 de la Cupa Mondială! Cea mai mare notă de la turneul final după o prestație istorică 6 Leo Messi, negocieri pentru revenirea în tricoul Barcelonei! Totul s-ar putea petrece după Cupa Mondială
Citește și