Coregrafia fanilor lui Oţelul, în meciul cu FCSB din Cupa României / Antena Sport
Fanii lui Oţelul au pregătit o coregrafie superbă în meciul cu FCSB! În etapa a doua din grupele Cupei României, echipa lui Dorinel Munteanu primeşte vizita liderului din Liga 1, FCSB.
Aşa cum s-a întâmplat şi la duelul din campionat, interesul pentru acest meci a fost extrem de ridicat la Galaţi, iar fanii lui Oţelul s-au ridicat la înălţime. Partida este transmisă în format LIVE TEXT pe AS.ro.
Fanii lui Oţelul, coregrafie superbă în meciul cu FCSB!
La scurt timp după fluierul de start al partidei de la Galaţi, fanii lui Oţelul au afişat o coregrafie superbă. Pe o pânză uriaşă, un desen al antrenorului gălăţenilor, Dorinel Munteanu, naviga printre mai multe formaţii din fotbalul românesc.
Sub desenul respectiv, fanii gălăţeni au afişat mesajul “Băăă… dă-te, bă, la o parte”, făcând referire la celebrul interviu acordat de Dorinel Munteanu imediat după ce Oţelul a cucerit titlul de campioană în 2011.
Echipe de start Oţelul – FCSB
Oțelul Galați (4-3-3): Dur-Bozoancă – Adascalite, Lovric, Ariel, Zhelev – Diego, Pop, Cisotti (C) – Ferreira, Bodișteanu, Gomes
Rezerve: Stoian, Jardan, Cîrjan, Teles, Rosario, Fatai, Ghiocel, Tănasă, Rus
Antrenor: Dorinel Munteanu
FCSB (4-3-3): Vlad – Crețu, Dawa, Haruț, Ganea – Ov. Popescu (C), Lixandru, Djokovic – Miculescu, Compagno, Oct. Popescu
Rezerve: Udrea, Panțîru, Șut, Toma, Băluță, Olaru, Pantea, Rotariu, Radaslavescu
Antrenor: Elias Charalambous
Elias Charalambous, cu ochii în telefon!
Elias Charalambous a fost surprins cu ochii în telefon în timp ce se pregătea să coboare din autocar!
Elias Charalambous a părut să verifice dacă a primit un mesaj înainte de a coborî din autocar. Apoi a apărut zâmbitor, încrezător că FCSB va face un meci bun în această seară.
FCSB aliniază o echipă surpriză cu Oţelul Galaţi în Cupa României. Andrei Vlad e portarul titular, iar Cristi Ganea şi Joyskim Dawa, jucători criticaţi de Gigi Becali, sunt şi ei în primul 11.
Gigi Becali spunea despre Cristi Ganea că „nu prea o să-l mai vedeţi”, dar fundaşul stânga e titular cu Oţelul.
Nu e exclus ca Gigi Becali să fi mers pe varianta odihnirii mai multor titulari pentru derby-ul de duminică, împotriva Rapidului. FCSB – Rapid se joacă duminică, de la 20:30.
- Fanii lui Oţelul au afişat o coregrafie superbă în meciul cu FCSB din Cupa României
- Atmosferă incendiară la Galaţi
- NBA și NHL se văd live exclusiv în AntenaPLAY
- Aplicaţia Antena Sport poate fi descărcată gratuit acum din AppStore şi GooglePlay
- Gigi Becali, scos din minţi: “Asta e anomalie, inteligența nebuniei. Numai în România vezi nebuniile astea”
- Eugen Neagoe, savuros după ce echipa sa a primit 4 de la Craiova: „Nu pot să mă duc să sar eu la cap”
- Filipe Coelho, după ce Universitatea Craiova a dat recital în Cupă: „Câteodată e mai bine să fii jucător”
- Jucătorii Craiovei, verdict după venirea lui Filipe Coelho: „Ne acomodăm destul de repede”
- Petrolul – Universitatea Craiova 0-4, în Cupa României. Oltenii au defilat pe ”Ilie Oană”




























