Dan Petrescu a anunţat că nu va mai sta pe banca lui CFR Cluj la ultimele două meciuri ale ardelenilor. Dan Petrescu se confruntă cu probleme de sănătate.
El a precizat că vrea să se refacă total şi să revină ulterior pe banca ardelenilor. Pentru Dan Petrescu a fost prima Cupă a României cucerită în cariera de antrenor.
Dan Petrescu, după ce CFR Cluj a câştigat Cupa României: “Era important, nu neapărat pentru mine”
„E clar că era important să câştigăm Cupa, nu neapărat pentru mine, pentru trofeele mele, că oricum se uită după primul meci pierdut.
Era important pentru club. A fost o plăcere să îi antrenez pe aceşti băieţi. Păcat că în campionat nu am reuşit mai mult.
Luăm gol foarte uşor poate şi din pricina faptului că vrem să jucăm ofensiv, să stăm sus. Anul ăsta am schimbat complet tactica, am jucat numai pe atac, nu puteam să fim altfel la finala Cupei.
Mă gândeam la Neguţ să nu facă 3-3, era dramă, cu prelungiri. Mă bucur pentru toţi cei care au venit, pentru cei din conducere.
Chiar dacă nu mai sunt la echipă în următoarele două meciuri, mă chinui foarte mult, mi-aş dori foarte mult ca jucătorii să fie foarte serioşi, să nu meargă în vacanţă.
S-a creat un grup excelent, le mulţumesc. Am fost alături de ei mereu, nu i-am criticat. Merită un trofeu.

Vreau să îmi rezolv problemele medicale, să fiu sănătos 100%, după care să facem nişte achiziţii. Şi să nu pierdem jucători. Maxim 1-2 (n.r: e de acord să plece). Sezonul trecut s-a întrecut măsura. Nu fac polemică, ăsta e adevărul. FCSB-ul a luat campionatul şi a mers şi în Europa departe pentru că a avut 30 de jucători.
(n.r: Cui îi dedicaţi trofeul?) Pentru mama mea, acolo sus m-a păzit. A fost alături de mine şi azi. Trofeul i-l dedic ei 100%”, a spus Dan Petrescu pentru digisport.ro după ce CFR Cluj a câştigat Cupa României.
CFR Cluj a câştigat pentru a cincea oară Cupa României. Clujenii au învins Hermannstadt în finală, scor 3-2
Formaţia CFR Cluj a câştigat, miercuri seară, pentru a cincea oară Cupa României, învingând în finala de la Arad echipa Hermannstadt, scor 3-2. Pentru clujeni este primul astfel de trofeu după nouă ani.
CFR Cluj a mai câştigat Cupa României în 2008, 2009, 2010 şi 2016.
Pentru Hermannstadt a fost a doua finală de Cupă, după cea pierdută în 2018 în faţa echipei Universitatea Craiova, scor 0-2.
Ca urmare a acestui succes, CFR Cluj şi-a asigurat un loc în primul tur preliminar al Ligii Europa.
Miercuri seară, au marcat Kamara ’15, Munteanu ’22 şi Nkololo ’48 pentru CFR Cluj, respectiv Căpuşă ’37 şi Buş ’74.
În minutul 90+11, un gol marcat de Emerllahu a fost anulat pentru ofsaid. În minutul 90+7, au primit cartonaşe roşii Djokovic de la CFR Cluj şi Goncalves de la Hermannstadt. Repriza a doua a avut aproximativ 14 minute de prelungiri.
Au evoluat următoarele echipe:
CFR Cluj: 89. Otto Hindrich (GK), 4. Leonardo Bolgado, 5. Daniel Graovac, 6. Sheriff Sinyan, 7. Mohammed Kamara (3. Aly Abeid 90+13’), 9. Louis Munteanu (27. Matei Ilie 90+9’), 17. Meriton Korenica (82. Alin Fică 81′), 18. Lindon Emerllahu, 45. Mario Camora (C) (13. Simao Rocha 81′), 88. Damjan Dokovic, 96. Beni Nkololo (93. Virgiliu Postolachi 81′). Antrenor: Dan Petrescu.
AFC Hermannstadt: 25. Cătălin Căbuz (GK), 2. Vahid Selimovic (5. Florin Bejan 45′), 4. Ionuţ Stoica (C), 7. Ianis Stoica, 8. Alessandro Murgia, 9. Aurelian Chiţu (10. Cristian Neguţ 45′), 15. Tiago Goncalves, 24. Antoni Ivanov, 29. Ionuţ Biceanu (30. Nana Antwi 45′), 66. Tiberiu Căpuşă (11. Sergiu Buş 73′), 96. Silviu Balaure (45. Robert Popescu 89′). Antrenor: Marius Măldărăşanu.
Meciul a fost arbitrat de Andrei Chivulete.
- Mihai Stoica a răbufnit după FCSB – Young Boys 0-2: “Un program infernal. FRF nu dă doi bani pe doleanțele noastre”
- Dan Şucu bagă mâna în buzunar înainte de Dumbrăviţa – Rapid! Ce va plăti patronul giuleştenilor
- Florin Prunea, stupefiat de ce s-a întâmplat la tragerea la sorți pentru grupele Cupei: “Bă, e posibil așa ceva”
- Mihai Stoica s-a revoltat după tragerea la sorţi a grupelor Cupei României: “Haos total”! Avertisment pentru FRF
- Întrebat despre Rapid, Cristi Săpunaru a dat de 3 ori un răspuns din 6 cuvinte! A explicat şi motivul