Darius Olaru şi-a dat acceptul şi e gata să plece de la FCSB. Căpitanul campioanei va face pasul în străinătate, după cinci ani petrecuţi în tricoul roş-albaştrilor. Acesta nu va ajunge însă la Genoa, echipă despre care s-a zvonit că ar fi interesată de serviciile sale.
Gigi Becali ar urma să încaseze suma de cinci milioane de euro în schimbul lui Darius Olaru, atât cât este clauza mijlocaşului de 26 de ani.
Darius Olaru şi-a dat acceptul şi e gata să plece de la FCSB
Darius Olaru e la un pas să semneze cu FC Dallas, echipă din MLS, notează fanatik.ro. Căpitanul roş-albaştrilor le-ar fi transmis deja apropiaţilor că va accepta oferta formaţiei de peste Ocean şi va trăi astfel „visul american”.
Olaru se află în prezent în vacanţă în Maldive, alături de logodnica sa, şi sunt şanse mari ca mijlocaşul să nu mai facă deplasarea alături de FCSB în Antalya, acolo unde campioana îşi va desfăşura cantonamentul de iarnă.
Recent, şi Giovanni Becali a transmis că există interes pentru Darius Olaru din partea unei echipe din America.
„Olaru rămâne același jucător curtat de mai multe cluburi. Vom vedea dacă se poate în ianuarie. 5 milioane și pleacă și el. Poate în America…există și varianta americană”, a declarat Giovanni Becali, conform sursei menţionate anterior.
FC Dallas ocupă locul 11 în Conferinţa de Vest din MLS. Formaţia lui Peter Luccin a acumulat 41 de puncte, după 34 de runde disputate.
Gigi Becali i-a găsit înlocuitor lui Darius Olaru
Gigi Becali i-a găsit înlocuitor lui Darius Olaru la FCSB. Patronul campioanei a dazvăluit pe ce jucător se va baza, în cazul în care căpitanul roş-albaştrilor va fi transferat de altă echipă.
În contextul plecării lui Darius Olaru de la FCSB, Gigi Becali a transmis că va miza pe Mihai Toma. Patronul campioanei s-a declarat încântat de tânărul mijlocaş de doar 17 ani, mărturisind că acesta va evolua pe poziţia căpitanului roş-albaştrilor.
„Nu este nicio pierdere (n.r. – Olaru), pentru că eu vând tot. Vând, cumpăr, vând, cumpăr, vând, cumpăr.
Nu sunt toți ca Olaru, dar îl am pe Toma, care e mai tare ca Olaru și o să joace el, acolo, în locul lui Olaru. Deci, eu nu pot să spun că pierd când îmi intră bani în cont, cinci milioane de euro. Nu am cum să spun așa ceva„, a declarat Gigi Becali, conform digisport.ro.
- Doliu la Universitatea Craiova. A murit Mitică Marcu, legenda Campioanei Unei Mari Iubiri
- Marius Șumudică, prima reacție după ce au picat negocierile cu CFR Cluj: „Am principiile mele”
- Anderson Ceara a trecut vizita medicală și semnează! Unde va juca brazilianul care a ratat transferul la FCSB
- Portughezii au pus tunurile pe CFR Cluj după demiterea lui Antonio Folha: „O minciună totală”
- Universitatea Craiova – KuPS LIVE TEXT (20:00). Oltenii forțează calificarea în play-off. Echipele probabile



































