Dinamo a câștigat primul meci al etapei a 12-a din Liga 1, 2-0 pe teren propriul contra celor de la FC Botoșani. Armstrong și Cârjan au marcat pentru „câini”, ambii din penalty.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

A fost a cincea victorie consecutivă în Liga 1 pentru Dinamo, cea care are 29 de puncte în acest moment în fruntea clasamentului.

Armstrong, MVP-ul lui Dinamo

Scoțianul Daniel Armstrong continuă să fie unul dintre cei mai buni jucători ai lui Dinamo în acest sezon și a ajuns la 5 meciuri consecutive cu contribuție decisivă. După pasele de gol cu Farul și Sepsi, Armstrong a înscris cu Botoșani în minutul 81 din penalty.

„A fost un meci foarte dificil, Botoșani joacă foarte bine, este o echipă foarte bine antrenată. A fost greu să-i desfacem, dar am avut câteva momente fantastice și simțeam că este doar o chestiune de timp până când vom marca, că trebuie să continuăm să perseverăm și să încercăm să înscriem primul gol. Din fericire, am reușit și asta meritam.

Am fost fericit să fiu cel care își asumă responsabilitatea, să execut penalty-ul. Desigur, mereu vrei să fii cel care înscrie, însă eu când contribui pentru echipă sunt fericit. E un sentiment grozav și sunt fericit.

Am transformat penalty-urile mai mereu în carieră, dar nu este atât de ușor pe cât cred oamenii. Astăzi am fost foarte încrezător să îmi asum, mai ales că era în fața fanilor. Mi-am spus: nicio șansă să ratez. A intrat așa că-s fericit.

Mă bucur pentru colegii mei, simțit că echipa joacă bine. E dificil să rămâi lider, sunt câteva echipe puternice în urma noastră, există presiune pentru că toată lumea vorbește despre faptul că suntem pe primul loc, dar noi o luăm meci cu meci, așa am făcut până acum și trebuie să continui și să devii din ce în ce mai bun.

Fraier Pascual (Nr. pentru cartonașul primit), dar avem jucători buni care să-l înlocuiască. Cu CFR Cluj va fi un nou meci greu” a spus Danny Armstrong după partidă.

  • 5 goluri și 10 pase de gol are în cele 12 etape din acest sezon scoțianul Daniel Armstrong