Dan Petrescu, marea lovitură a lui Răzvan Burleanu pentru postul de selecţioner. Şeful FRF a zburat la Cluj. Negocierile au loc acum. Clauza uriaşă din contractul cu CFR

Antena Sport Publicat: 2 decembrie 2021, 15:00

Comentarii
Dan Petrescu, marea lovitură a lui Răzvan Burleanu pentru postul de selecţioner. Şeful FRF a zburat la Cluj. Negocierile au loc acum. Clauza uriaşă din contractul cu CFR

Hepta

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News As.roUrmărește AS.ro pe Discover

Conform digisport.ro, Răzvan Burleanu, preşedintele FRF, şi Mihai Stoichiţă, directorul tehnic al FRF, au plecat spre Cluj, chiar în această dimineaţă, obiectul fiind unul clar: să îl convingă pe Dan Petrescu să devină înlocuitorul lui Mirel Rădoi.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Sursa citată anunţă că şansele ca „Bursucul” să accepte propunerea sunt foarte mari. Rămâne de văzut cum va gestiona Petrescu situaţia cu CFR Cluj, de care îl leagă un contract până în 2024, dar şi o clauză de reziliere de 600.000 de euro.

”Despre acest subiect aș vrea să spun că nu m-a căutat nimeni și că nu m-am întâlnit cu nimeni de la Federație. Punct! Am fot clar. Nici conducerea nu mi-a transmis nimic”, spunea Petrescu, înaintea meciului cu Academica Clinceni, 2-0.

Conducerea campioanei CFR Cluj, anunţ incredibil despre Dan Petrescu

Dan Petrescu pare că are parte de înţelegere din partea ardelenilor. Asta dacă ţinem cont de declaraţiile făcute recent de Cristi Balaj.

„Trebuie să recunosc, Dan Petrescu merită să fie la națională, este un antrenor valoros. Știu că își dorește, dar trebuie respectate regulamentele. Dan Petrescu este sub contract cu noi, nu a fost contactat de nimeni, este interzis să fie contactat un antrenor sau jucător, aflați sub contract. Este normal să fie pe lista Federației, este un antrenor valoros, dar eu i-am zis că am venit la CFR și pentru el, vom sta împreună doi ani jumătate”, a declarat Cristi Balaj pentru playsport.ro.

Reclamă
Reclamă

Iniţial, FRF a avut o listă cu 12 posibili viitori selecţioneri. Dintre cei 12 antrenori, doi au refuzat, însă, deja oferta, Gheorghe Hagi și Răzvan Lucescu. De asemenea, Cosmin Olăroiu este greu de crezut că va accepta o eventuală propunere, având în vedere că a semnat de curând un contract al Al-Sharjah, grupare din Emiratele Arabe Unite.

Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

E Denis Drăguş soluţia perfectă pentru atacul FCSB?
Loading ... Loading ...
Citește și:
0:19 9 aug.

Florin Prunea dat verdictul imediat după Dinamo – FC Voluntari: „Extraordinar. Fotbalist”

0:12 9 aug.

Nuno Campos: „Ştiu că ne aşteaptă un meci greu cu Rapid!” Ce le cere jucătorilor după victoria cu Voluntari

0:07 9 aug.

Cătălin Cîrjan a dezvăluit cum l-a ajutat pe Adrian Mazilu: „Fotbalul e viaţa noastră”. Ce spune de derby-ul cu Rapid

23:59

Darius Olaru, primul gol în Belgia!

23:30

Dinamo – Voluntari 4-0. Victorie fără drept de apel pentru „câini”

23:17

Momente de panică cu Martin Pascual. Salvarea a intrat pe teren

1 Dan Petrescu a făcut anunţul: ce a spus despre venirea la FCSB, după propunerea lui Gigi Becali: „Sunt bucuros” 2 „Îi dau eu unul bun”. Gică Craioveanu a „găsit” atacant pentru FCSB. Propunere directă pentru Gigi Becali 3 Mutare bombă: pleacă de la Barcelona şi semnează cu Liverpool! Transferul anunţat de Fabrizio Romano 4 „Te poţi face de râs”. Dan Petrescu a numit cauza dezastrului de la CFR Cluj: „Şi mie mi se cerea” 5 Jucătorul de 1.500.000 de euro din Liga 1, pus pe liber! 6 „Plec dacă nu mă respectaţi”. Daniel Pancu a început să ţipe la conferinţă, după UTA – Rapid 0-0: „Mamă, ce penalty”
Citește și