Daniel Pancu, moment savuros cu Matei Ilie la conferinţa de presă: „Numai amenzi mi-au venit din cauza ta”

Publicat: 28 mai 2025, 19:43

Comentarii
Daniel Pancu, moment savuros cu Matei Ilie la conferinţa de presă: „Numai amenzi mi-au venit din cauza ta

Matei Ilie şi Daniel Pancu, în timpul unei conferinţe de presă / Antena Sport

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News As.roUrmărește AS.ro pe Discover

Daniel Pancu, selecţionerul naţionalei U21 a României, a susţinut miercuri prima conferinţă de presă după reunirea lotului. Echipa de tineret va evolua în perioada 11-28 iunie la EURO U21 2025, în Slovacia.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

România face parte din Grupa A, alături de Slovacia, ţara gazdă. Celelalte două echipe pe care le vom întâlni sunt Spania şi Italia.

Daniel Pancu a glumit cu Matei Ilie, înainte de EURO U21 2025

În prezent jucător al celor de la CFR Cluj, Matei Ilie a crescut în Italia, acolo unde a fost urmărit intens de către Daniel Pancu. În momentul în care selecţionerul vorbea despre prima adversară a României de la acest turneu final, Pancu a glumit cu Ilie şi i-a spus că a luat mai multe amenzi pe vremea când acesta evolua la Padova.

„Mi-am adus aminte când eram la U20, că tu ai jucat (n.r. Matei Ilie) în meciul ăla cu Italia. Sunt 12 jucători din acel joc. Cu puţin noroc puteam să egalăm. E echipa care a jucat finală de Campionat Mondial. E echipa care m-a impresionat cel mai mult de când sunt selecţioner.

Îmi aduc aminte şi când mergeam după tine la Padova cu maşina. Numai amenzi mi-au venit din cauza ta. Cred că abia aştepţi şi tu să îi întâlneşti, îi cunoşti pe toţi”, a spus Daniel Pancu, la conferinţa de presă.

Reclamă
Reclamă

România va debuta la EURO U21 2025 pe 11 iunie, împotriva Italiei. Pe 14 iunie va juca împotriva Spaniei, în timp ce ultimul meci al grupei va fi împotriva ţării gazdă, Slovacia.

România va întâlni Georgia, înainte de EURO 2025

Echipa naţională de tineret a României va disputa un meci amical cu selecţionata Georgiei în cadrul stagiului de pregătire din Austria programat înaintea participării la Campionatul European Under-21 din Slovacia, informează site-ul oficial al Federaţiei Române de Fotbal.

Meciul va avea loc în oraşul austriac Vorau, pe Urkraft Arena, miercuri, 4 iunie, de la ora locală 18:30.

Reclamă

Georgia este de asemenea calificată la turneul final de tineret din Slovacia.

Cantonamentul din Austria al reprezentativei pregătite de Daniel Pancu este programat în perioada 29 mai – 9 iunie, notează agerpres.ro.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

Ar trebui înlocuit Marius Baciu din funcţia de antrenor al FCSB?
Loading ... Loading ...
Citește și:
23:50

Constantin Grameni rămâne cu picioarele pe pământ, după ce Rapid a urcat pe primul loc: „După 40 de etape să fim acolo”

23:41

Daniel Pancu amenință granzii Ligii 1 după ce Rapid a devenit lider: „Echipa va avea forță și mai mare”

23:29

„Îi ceri patronului o primă?” Răspunsul savuros dat de Andrei Şucu, după ce a marcat în premieră pentru Rapid

23:26

Bogdan Andone, tiradă la adresa arbitrajului după eșecul cu Rapid: „Liniile le calibrează cum vor ei”

23:11

Andrei Şucu, primul gol marcat la Rapid. Cum au reacţionat părinţii Dan Şucu şi Diana

23:04

Olimpiu Moruțan jubilează după ce Rapid a urcat pe primul loc în Liga 1: „Suntem fericiți”

1 Gheorghe Mustaţă a anunţat care va fi noul antrenor de la FCSB: „Voi merge personal la el” 2 Cristiano Ronaldo, aproape de revenirea în Europa! Ar putea semna cu o echipă importantă, pe un salariu uriaş 3 Transfer surpriză la FCSB. Lovitură de imagine pentru Gigi Becali 4 Chivu i-a șocat pe italieni înainte de AS Roma – Inter! Decizia rară luată de un antrenor: în alte țări primea amendă 5 Gigi Becali l-a ales pe viitorul antrenor al FCSB-ului! E şi pe placul suporterilor 6 Cui i-a lăsat Gică Hagi toată averea. A semnat actele „pe o perioadă de 50 de ani”
Citește și