Daniel Pancu a oferit o replică fermă, după atacul impresarului lui Cătălin Cîrjan. Selecţionerul U21 s-a rezumat a spune că are conştiinţa împăcată, după ce nu l-a convocat pe mijlocaşul lui Dinamo la EURO 2025.
Daniel Pancu a decis să-l lase acasă pe Cătălin Cîrjan, deşi tânărul mijlocaş a făcut parte din lotul lărgit al naţionalei U21, înaintea turneului final din Slovacia.
Daniel Pancu, replică fermă după atacul impresarului lui Cătălin Cîrjan
Daniel Pancu a oferit scurte declaraţii despre situaţia lui Cătălin Cîrjan, înaintea ultimului meci de la EURO 2025. România U21 va întâlni ţara gazdă, Slovacia U21, marţi, de la ora 22:00.
Pancu a subliniat faptul că nu regretă că nu l-a convocat pe Cîrjan la EURO 2025, în ciuda criticilor primite.
“Decizii corecte sau incorecte voi lua încontinuu, din postura de antrenor. Importantă e conştiinţa, care e împăcată 100%, din partea mea. Iar eu, dacă mai am puţin şi împlinesc 48 de ani, şi nu am nicio minciună în CV, atunci aia a fost decizia mea. Dacă conştiinţa e împăcată, şi eu sunt împăcat”, a declarat Daniel Pancu, la conferinţa de presă.
După eşecul cu Spania U21, scor 1-2, impresarul lui Cătălin Cîrjan a postat un mesaj foarte dur pe Facebook, cu observaţii suburbane. Cătălin Sărmăşan nu s-a ferit de cuvinte şi i-a atacat pe cei care au decis să nu-l convoace pe tânărul mijlocaş la EURO 2025.
“Și cum v-ați gândit voi că o să vă ajute Dumnezeu, când ați furat visul unui copil care a muncit și a suferit ani mulți pentru ziua în care urma să dea totul pentru țara lui?
În toate minciunile pe care le-ați inventat despre el ca să aveți o scuză, aveați dreptate într-o singură privință. Cătălin Cîrjan nu este compatibil cu stilul promovat de voi. Stilul capră…”, a transmis Cătălin Sărmăşan.

Cătălin Cîrjan, revenire în forţă la Dinamo
Cătălin Cîrjan a avut câteva zile de vacanţă, după ce a ratat EURO 2025. Nu a fost păstrat în lot de către selecţionerul Daniel Pancu. Mijlocașul ofensiv are planuri mari în noul sezon. Vrea să câştige un trofeu inern cu echipa lui Zeljko Kopic.
”Mă simt foarte bine, am revenit acasă. Abia așteptat să mă întorc, îmi era dor de băieți. Am început foarte tare din prima zi. Ne pregătim foarte bine și vrem ca la începutul campionatului să arătăm foarte bine.
Nu aveam nevoie de vacanță. Sunt foarte motivat pentru acest sezon. Îmi doresc foarte mult. Anul ăsta am intrat în play-off, dar asta nu e o realizare foarte mare pentru mine.
E clar, când vorbim de Dinamo vorbim de trofee, de campionat și Cupă. Îmi doresc foarte mult în acest sezon să câștigăm un trofeu. Nu mă gândesc la mine. Cum am zis și sezonul trecut, îmi doresc să-mi ajut echipa la fiecare meci. Intru să dau totul și la final obiectivul e să câștig un trofeu alături de echipă”, a declarat Cîrjan, potrivit 48TV.
- OFICIAL | Nicolae Stanciu s-a “rupt” şi va rata meciurile cu Moldova şi Austria! Cât va lipsi căpitanul naţionalei României
- Italienii anunţă că Nicolae Stanciu ratează meciurile cu Moldova şi Austria! O nouă lovitură pentru Mircea Lucescu
- Mircea Lucescu, anunț îngrijorător cu privire la titularul naționalei: „Starea lui s-a înrăutățit”
- Mihai Stoichiţă, încredere totală în Ianis Hagi: “Poate decide un meci în orice moment. E un jucător de valoare”
- Câte bilete s-au vândut până acum la România – Austria? Număr mare de spectatori așteptat pe Arena Națională