Echipa naţională a fost premiată la Gala Sportului Românesc, care a avut loc la Opera Naţională din Capitală. Premiul pentru echipa naţională a fost ridicat de către preşedintele FRF, Răzvan Burleanu.
După ce a câştigat ultimele 3 grupe din care a făcut parte, impresionând în preliminariile pentru EURO 2024, la Campionatul European din Germania şi în Liga Naţiunilor, România se pregăteşte de debutul campaniei pentru World Cup 2026. Primul meci al naţionalei din preliminariile pentru World Cup 2026, România – Bosnia, e în direct vineri, de la 21:45 pe Antena 1 şi în AntenaPLAY.
Răzvan Burleanu, după ce a ridicat premiul pentru echipa naţională de la Gala Sportului Românesc: „Această generație de suflet ne-a adus împreună”
„Îmi revine mie această sarcină de a duce premiul în cantonamentul de la Mogoșoaia. Am început o nouă campanie de calificare.
Ne uităm în urmă și, pentru noi, a reprezentat cea mai bună performanță sportivă din ultimii 24 de ani în fotbal. Ar trebui să introducem un alt aspect foarte important: felul în care s-au pregătit ei în ultimii 10 ani.
Performanța se pregătește. Determinarea și sacrificiul se răsplătesc. Ceea ce rămâne în urmă este faptul că această generație de suflet ne-a adus împreună.
Națiunea noastră a fost cea care a adus cel mai mare număr de spectatori în inima Germaniei. Toți acești români care au fost în Germania au fost mândri că sunt români. Sunt momente unice”, a spus preşedintele FRF Răzvan Burleanu, în discursul de acceptare a premiului pentru echipa naţională.
România – Bosnia e în direct vineri, de la 21:45 pe Antena 1 şi LIVE VIDEO în AntenaPLAY. „Tricolorii” lui Mircea Lucescu încep drumul spre World Cup 2026
România – Bosnia, duelul din prima etapă a preliminariilor World Cup 2026, e vineri, de la ora 21:45, în direct pe Antena 1 şi live în AntenaPLAY. „Tricolorii” lui Mircea Lucescu încep drumul spre turneul final de anul viitor.
România împarte Grupa H, din preliminariile World Cup 2026, cu Austria, Bosnia, Cipru şi San Marino. La trei zile după meciul cu Bosnia, „tricolorii” vor înfrunta San Marino, în deplasare.
