Toată delegația a fost testată de COVID-19, după care a au plecat la hotel, de unde vor ieși doar la antrenamentul oficial și la meci.
România a juns în Islanda după un zbor de 5 ore
”Góðan daginn! Adică bună dimineața din Islanda! E ora 05:00 aici, tricolorii se odihnesc dar noi deschidem ziua cu încredere în calificarea de mâine!
Tricolorii au aterizat aseară, la ora României 22:00, pe aeroportul din Keflavik după un zbor de 5 ore neașteptat de liniștit.
Delegația a fost preluată direct de la scara avionului de 2 autocare (respectând distanțarea în spații închise) și transportată spre filtrul de testare COVID din clădirea aeroportului.
- Toate detaliile despre Islanda – România le găsiți AICI
Tricolorii, teste COVID-19 pe aeroport
Rând pe rând, după verificarea documentelor privind identitatea (unul dintre vameși, o româncă din Mureș!), jucătorii au fost îndrumați apoi spre cabinele de testare COVID asemănătoare unelor pentru votare. Un întreg parcurs inedit, fixat de autoritățile islandeze.
Cu un cod de bare individual generat înaintea sosirii aici, tricolorii au așteptat să li se recolteze probe, apoi ne-am întors la autocare și am plecat spre Grand Hotel Reykjavik.
După încă o oră de drum spre capitala Islandei, delegația s-a cazat în jurul orei 23:30, ora României”, anunță FRF.
Delegația României va ieși din hotel doar pentru antrenamentul oficial, care va fi de la ora 21:00, în această seară, și pentru partida care va avea loc mâine de la ora 21:45. Meciul se va juca fără spectatori.
- Ce urmează pentru Rădoi și compania
- Islanda - România, joi, ora 21:45, live text pe AS.ro
- Marele Premiu al Italiei se vede LIVE în AntenaPLAY, în perioada 4-6 septembrie
- Campionatul European de volei feminin va fi LIVE în AntenaPLAY, în perioada 21 august – 6 septembrie
- FRF a făcut anunțul: când sunt scoase la vânzare biletele pentru meciul cu Suedia, transmis LIVE pe Antena 1 și AntenaPLAY
- Dennis Man poate reveni în Serie A, după ce a luat titlul în Olanda! Echipa care îl vrea pe jucătorul naţionalei
- Ilie Dumitrescu i-a propus lui Gică Hagi un jucător pentru echipa naţională: „Foarte bun. E vital”
- Gică Hagi, impresionat de un jucător român din Liga 1: „Fără minge, aleargă și noaptea în somn”
- Victor Pițurcă i-a dezvăluit lui Gică Hagi avantajul României cu Suedia: „Eu știu cum merg lucrurile”
































