Costin Curelea e ca şi demis de FRF, scrie gsp.ro. Selecţionerul României U21 a ratat calificarea la Europeanul de anul viitor, iar Mihai Stoichiţă îi pregăteşte un raport de activitate după eşecul ruşinos cu Spania, cu scorul de 7-1!

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Curelea avea ca obiectiv în momentul în care a fost insatalat selecţioner calificarea la turneul final U21 din 2027, găzduit de Albania și Serbia. Cum acest lucru nu s-a realizat, cel mai probabil Curelea va fi demis.

Oficialii de la FRF sunt deranjaţi şi de imaginile apărute în presă cu staff-ul naţionalei.

Înaintea meciului cu Spania, staff-ul lotului U21 a petrecut cu băutură alături de Nicu Gheară, la locuința acestuia. Iulian Oțelea (team-managerul echipei naționale), Marius Niculae (directorul sportiv al echipei), Costin Curelea și Ionuț Stancu (secundul său) au participat la petrecere. Pe masă se pot observa sticle cu vin şi bere.

Nicu Gheară este cunoscut drept un iubitor al fotbalului, el locuind acum în Austria şi Spania. În tinereţe, Gheară a evoluat pentru Rapid.