Lisav Eissat (21 de ani) a mărturisit că, de fiecare dată când ajunge în România, merge la mormântul lui Mircea Lucescu. Fostul selecţioner a decedat pe 7 aprilie 2026 şi e înmormântat la Cimitirul Bellu.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

După ce a decis să reprezinte România, Lisav Eissat a debutat sub comanda lui Mircea Lucescu. Fundaşul, care e convocat pentru meciurile cu Polonia şi Bosnia, care se vor vedea în direct pe Antena 1 şi AntenaPLAY, a debutat la naţionala României sub comanda lui Mircea Lucescu.

Lisav Eissat merge de fiecare dată când vine în România la mormântul lui Mircea Lucescu

„Îmi dau lacrimile când trebuie să vorbesc despre Mircea Lucescu! A fost o persoană foarte specială pentru mine. M-a învățat multe lucruri și mi-a dat o mare încredere, chiar dacă am colaborat puțin timp. Nu e ușor pentru un puști de 20 de ani să vină să joace la o echipă națională unde nimeni nu-l cunoaște. Dar susținerea dânsului mi-a dat aripi! Îmi spunea mereu: «Tu o să ajungi la echipe de top din lume!». Așa de rău îmi pare că a plecat dintre noi! Fie-i țărâna ușoară! De fiecare dată când sunt în România, e obligatoriu să fac un drum la cimitir, să-i vizitez mormântul.

(n.r: Îți mai aduci aminte primul dialog cu Lucescu?) Sigur! A vrut să mă cunoască mai bine, m-a întrebat despre familie, chestii de genul ăsta. Când am venit prima dată la lot, s-a asigurat că voi fi primit frumos. Asta mi-a dat rapid un sentiment de apartenență la grup, ceea ce e foarte util, fiindcă vii într-un loc în care nu te știe nimeni și trebuie să te adaptezi alături de 20-23 de jucători. Mi-a dat senzația că sunt binevenit la echipa națională.

Am un respect imens pentru dânsul. A însemnat o prezență importantă în viața mea. A găsit modalitatea prin care să contribuie la modelarea personalității mele într-un timp foarte scurt. Întâlnirea cu Mircea Lucescu m-a făcut să am o încredere extraordinară în potențialul meu și să nu-mi fie teamă de nimic pe teren”, a declarat Lisav Eissat pentru gsp.ro.

Eissat se pregăteşte, la fel ca ceilalţi jucători convocaţi de selecţionerul Gică Hagi (61 de ani), pentru meciurile cu Polonia şi Bosnia, ultimele ale tricolorilor din Liga Naţiunilor. România – Polonia e sâmbătă, de la ora 21:45, iar Bosnia – România marţi, tot de 21:45. Ambele meciuri se văd în direct pe Antena 1 şi AntenaPLAY.

România speră să obţină primele puncte în Liga Naţiunilor în aceste două jocuri, după 4 înfrângeri în primele 4 meciuri.

Lotul naţionalei pentru meciurile cu Polonia şi Bosnia

PORTARI

Otto HINDRICH (Legia Varșovia | Polonia, 4/0), Ștefan TÂRNOVANU (FCSB, 5/0), Laurențiu POPESCU (Universitatea Craiova, 0/0)

FUNDAȘI

Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano | Spania, 41/2), Tony STRATA (Vitória Guimarães | Portugalia, 2/0), Radu DRĂGUȘIN (Fiorentina | Italia, 32/1), Andrei COUBIȘ (Lincoln City | Anglia, 7/0), Virgil GHIȚĂ (Hannover 96 | Germania, 12/1), Matei ILIE (Kasımpaşa | Turcia, 4/0), Vladimir SCRECIU (Universitatea Craiova, 10/0), Nicușor BANCU (Universitatea Craiova, 55/2), Lisav EISSAT (Bristol City, 6/0);

MIJLOCAȘI

Tudor BĂLUȚĂ (Universitatea Craiova, 16/0), Răzvan MARIN (AEK Atena | Grecia, 78/12), Alexandru CICÂLDĂU (Universitatea Craiova, 41/5), Marius CORBU (Ferencváros | Ungaria, 0/0), Rareş Ilie (Mantova | 0/0), Vlad DRAGOMIR (Pafos | Cipru, 11/0), Cătălin CÎRJAN (Dinamo, 4/0);

ATACANȚI

Dennis MAN (PSV | Țările de Jos, 48/12), Olimpiu MORUȚAN (FC Rapid 1923, 19/1), Valentin MIHĂILĂ (Çaykur Rizespor | Turcia, 40/5), Ianis STOICA (Estrela Amadora | Portugalia, 0/0), Ianis HAGI (Alanyaspor | Turcia, 57/8), Florinel COMAN (Al-Gharafa | Qatar, 22/3), Daniel BÎRLIGEA (Frosinone | Italia, 11/3).