Răzvan Burleanu a fost criticat în ultima perioadă de mai multe nume importante din fotbalul românesc, după rezultatele slabe ale echipei naționale în Liga Națiunilor. Cornel Dinu, Florin Prunea și Adrian Porumboiu s-au numărat printre cei care au contestat conducerea Federației Române de Fotbal.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Marius Șumudică are însă o cu totul altă opinie. Antrenorul lui CFR Cluj consideră că Răzvan Burleanu și Mihai Stoichiță nu pot fi considerați responsabili pentru rezultatele echipei naționale și susține că actualul șef al FRF ar trebui să rămână în funcție.

„Nu sunt de acord cu criticile aduse Federației și celor care lucrează acolo. Nu știu cu ce e de vină domnul Burleanu, domnul Stoichiță. Tot văd și citesc că să plece Burleanu, domnul Stoichiță. N-am niciun parti-pris cu oamenii ăștia, nu stau să le fac eu campanie”, spune Șumi, citat de fanatik.

Șumudică spune că FRF a venit cu cele mai bune variante pentru banca naționalei.

„Ați vrut să-l aducem pe Mircea Lucescu, cel mai mare antrenor al României din punctul meu de vedere, l-am adus pe Mircea Lucescu. L-ați vrut pe Hagi, toată lumea, Generația de Aur, să vină Hagi. L-am adus pe Hagi. Acum cu ce e de vină Burleanu? Cu ce e de vină Stoichiță? Se duce Burleanu să-i spună pe cine să aducă la lot și cu cine să evolueze?”, a spus tehnicianul.

Șumudică îl vrea pe Burleanu încă 10 ani la FRF

Antrenorul lui CFR Cluj a mers și mai departe și a declarat că, în opinia sa, Burleanu nu ar trebui să părăsească FRF în următorul deceniu. „Din punctul meu de vedere, Burleanu nu trebuie să plece nici peste 10 ani de la Federație. Nu sunt ăla care dă cu trafaletul, spun ceea ce observ.”

În final, Șumudică a explicat de ce atât Burleanu, cât și Stoichiță ar trebui să rămână la FRF.

„Burleanu și cu Stoichiță trebuie să rămână la Federație. Au dovedit că au adus cei mai titrați antrenori pe care i-a vrut lumea, media. Ați vrut Lucescu, Lucescu, ați vrut Hagi, Hagi. Cu ce e vinovat Burleanu?”, a concluzionat antrenorul lui CFR Cluj.