Reghecampf, în prezent tehnician la Al Wasl, a fost pe lista lui Răzvan Burleanu, însă Rădoi a primit această funcție. Totuși, ”Reghe” își așteaptă rândul în viitor.
Reghecampf, mesaj pentru Mirel Rădoi
”În viața de antrenor trebuie să ai și puțin noroc. Mirel a avut rezultate foarte bune la naționala de tineret. Mirel este un antrenor tânăr, este lăudabil că a acceptat să facă lucrul ăsta. Și-a asumat și un risc. Eu sper ca el să reușească. Dacă nu va reuși, toate se vor sparge în capul lui și cred că nu este corect. Sper să aibă noroc și să reușească să califice echipa la EURO.
O să vină și momentul ăla, în care o să fiu antrenorul echipei naționale. Deocamdată nu se pune problema. Naționala are antrenor, au multe lucruri de făcut, sperăm să reușească, pentru fotbalul românesc, să continue cu el încă 3-4 ani de zile, după care voi avea și eu șansa mea”, a spus Reghecampf la PRO X.
Reghecampf speră ca problemele de la Dinamo să se rezolve
Reghecampf primeşte un salariu uriaş în Emiratele Arabe Unite. Încasează aproape trei milioane de euro pe an la Al Wasl. Cu banii pe care îi încasează în 12 luni poate plăti toate datoriile pe care le are Dinamo.
"Dinamo este un club de tradiţie, un club foarte greu. Va fi greu să-i mulţumească pe fani cu puţin. Pe mine nu ma interesează, eu sunt doar un antrenor de fotbal. Nu pot să fiu intermediarul unei eventuale cumpărări de acţiuni la Dinamo", a declarat Laurenţiu Reghecampf la Pro X.
Fostul antrenor al lui FCSB şi-ar dori totuşi să îi ajute pe alb-roşii.
"Dacă aş avea pe cineva, l-aş îndruma spre Dinamo pentru că este un club foarte mare. După părerea mea, această echipă nu va muri niciodată", a mai spus antrenorul lui Al Wasl.
- Mirel Rădoi este selecționerul României
- Rădoi, mesaj de la un fost antrenor din Liga 1
- Acesta speră ca Dinamo să își rezolve problemele
- Inter - Betis se va disputa sâmbătă, de la ora 20:30, live în AntenaPLAY
- Europe Smash - Sweden 2026 e live în AntenaPLAY în perioada 8-18 august
- „O mare problemă” Ce i-a transmis selecţionerul Gică Hagi lui Adi Ilie înainte de debutul „Regelui” într-un meci oficial
- Dumitru Dragomir, atac necruţător la adresa lui Răzvan Burleanu şi FRF: „L-au adus pe Gică Hagi să îşi bată joc de el”
- Dan Petrescu a dat verdictul după ce l-a văzut pe Gică Hagi pe banca României: „Mi-aș dori”
- „Nu sunt aici să mă plâng”. Marea schimbare pe care Gică Hagi vrea să o aducă la naţională: „Putem mult mai mult”
- Gabi Torje are încredere deplină în selecționerul Gică Hagi: „Ne poate duce la Mondial”


































