UPDATE: FRF a anunțat oficial că Ionuț Radu a revenit la echipa națională. Portarul de 23 de ani se va alătura cantonamentului tricolorilor de la Mogoșoaia.
"Deși autoritățile medicale din Milano au introdus inițial restricția pentru jucătorii lui Inter Milano de a călători și a răspunde convocărilor de la loturile naționale, situația s-a schimbat total. Astfel, autoritățile au permis fotbaliștilor să participe la acțiunile echipelor naționale, în baza unui rezultat negativ obținut la testarea COVID.
Portarul Ionuț Radu, convocat inițial de Mirel Rădoi în lotul de 24 de jucători pentru meciurile României din martie, s-a testat și rezultatul este negativ. Astfel, Radu se va alătura în această seară lotului în cantonamentul de la Mogoșoaia! Bine ai venit și bine ai revenit, Ionuț! LUPTĂM ÎMPREUNĂ", a fost comunicatul emis de FRF.
Știrea inițială
N-a fost descoperit niciun caz de Covid-19 în rândul jucătorilor de la Inter după ultima testare, scrie Gazetta dello Sport. O singură persoană din staff a fost testată pozitiv. Prin urmare, fotbaliștii convocați se pot întoarce la echipele naționale.
Este și cazul lui Ionuț Radu. Portarul de 23 de ani fusese înlocuit de Mirel Rădoi cu Florin Iacob de la UTA Arad.
Ionuț Radu poate reveni la echipa națională
Ceilați jucători de la Inter care vor merge la primele reprezentative sunt Lukaku (Belgia), Brozovic şi Perisic (Croaţia), Eriksen (Danemarca), Skriniar (Slovacia), Hakimi (Maroc).
Fotbaliștii italieni, Bastoni, Barella și Sensi, n-au primit încă undă verde din partea autorităților. Și sud-americanii Lautaro Martinez și Alexis Sanchez vor rămâne "acasă". Meciurile pentru preliminarii din America de Sud au fost amânate.
Ceilalți jucători rămași la Inter au dreptul să se antreneze într-o bulă. Echipa lui Conte nu poate disputa deocamdată niciun meci.
Ionuţ Radu ar fi trebuit să joace în Inter – Sassuolo, meci amânat din cauza cazurilor de Covid-19 de la gruparea de pe Meazza. Radu ere favorit să apere buturile și la echipa națională.
Lotul României pentru meciurile din preliminariile CM 2022
PORTARI: Florin Niță (Sparta Praga/Cehia, 2/0), Florin Iacob (UTA Arad 0/0), David Lazar (Astra, 1/0)
FUNDAȘI: Vasile Mogoș (Chievo Verona/Italia, 3/0), Ionuț Nedelcearu (AEK Atena/Grecia, 13/2), Alin Toșca (Gaziantep F.K./Turcia, 23/0), Vlad Chiricheș (Sassuolo/Italia, 59/0), Andrei Burcă (CFR Cluj 4/0), Mario Camora (CFR Cluj 2/0), Ovidiu Popescu (FCSB, 0/0), Nicușor Bancu (Universitatea Craiova 17/0);
MIJLOCAȘI: Răzvan Marin (Cagliari/Italia, 25/2), Alexandru Crețu (NK Maribor/Slovenia, 4/0), Nicolae Stanciu (Slavia Praga/Cehia, 42/10), Ianis Hagi (Glasgow Rangers/Scoția, 14/0), Alexandru Maxim (Gaziantep F.K./Turcia, 44/6), Erik Bicfalvi (FC Ural/Rusia, 6/1), Valentin Mihăilă (Parma/Italia, 0/0), Dennis Man (Parma/Italia, 6/1), Florin Tănase (FCSB, 5/0), Florinel Coman (FCSB, 4/0), Alexandru Cicâldău (Universitatea Craiova, 10/0);
ATACANȚI: Claudiu Keșeru (Ludogoreț/Bulgaria, 40/13), George Pușcaș (Reading/Anglia, 20/8).
Programul României din martie din preliminariile CM 2022
25 martie: România – Macedonia de Nord, ora 21:45 (Arena Națională)
28 martie: România – Germania, ora 21:45 (Arena Națională)
31 martie: Armenia – România, ora 19:00
- Toți jucătorii lui Inter sunt negativi
- Aceștia pot reveni la echipele naționale
- Marele Premiu al Italiei se vede LIVE în AntenaPLAY, în perioada 4-6 septembrie
- Campionatul European de volei feminin va fi LIVE în AntenaPLAY, în perioada 21 august – 6 septembrie
- FRF a făcut anunțul: când sunt scoase la vânzare biletele pentru meciul cu Suedia, transmis LIVE pe Antena 1 și AntenaPLAY
- Dennis Man poate reveni în Serie A, după ce a luat titlul în Olanda! Echipa care îl vrea pe jucătorul naţionalei
- Ilie Dumitrescu i-a propus lui Gică Hagi un jucător pentru echipa naţională: „Foarte bun. E vital”
- Gică Hagi, impresionat de un jucător român din Liga 1: „Fără minge, aleargă și noaptea în somn”
- Victor Pițurcă i-a dezvăluit lui Gică Hagi avantajul României cu Suedia: „Eu știu cum merg lucrurile”
































