Darius Olaru a recunoscut acest lucru. Jucătorul de la FCSB susţine însă că Mutu a adus un suflu nou la echipa de tineret.
Darius Olaru: "Trebuia să lucrăm mai mult fazele fixe"
"La fiecare start este un nou suflu. Voiam să dăm totul. Ştiam că va fi un meci greu. Mă bucur că am reuşit să câştigăm. Este altceva cu Mutu, îşi doreşte altceva de la noi, dar cred că l-am mulţumit. Sperăm să creştem în evoluţii de la meci la meci şi să egalăm cealaltă performanţă.
Mă bucur foarte mult că am marcat şi am reuşit să-mi ajut echipa să câştige. Am avut ceva probleme la fazele fixe, trebuia să le lucrăm un pic mai mult, dar, per total, a fost bine că am câştigat", a declarat Darius Olaru la finalul jocului.
Olaru, mesaj pentru fani
Olaru se gândeşte deja la meciul cu Danemarca şi speră ca fanii să revină cât mai curând pe stadioane.
"Am văzut că s-au încurcat şi ei. Sperăm să-i batem acasă şi să obţinem prima poziţie. Le mulţumim fanilor, sperăm să-i putem avea alături cât mai curând", a mai spus Olaru.
- Adrian Mutu a debutat pe banca naţionalei mici
- România U21 s-a impus cu 3-1 în faţa celor de la Finlanda U21
- Ce problemă au avut tricolorii mici în meci
- WTT Champions Yokohoama 2026 se vede în AntenaPLAY (4-9 august)
- AC Milan - Inter, e pe 5 august, de la ora 14:05, în AntenaPLAY
- Dumitru Dragomir, atac necruţător la adresa lui Răzvan Burleanu şi FRF: „L-au adus pe Gică Hagi să îşi bată joc de el”
- Dan Petrescu a dat verdictul după ce l-a văzut pe Gică Hagi pe banca României: „Mi-aș dori”
- „Nu sunt aici să mă plâng”. Marea schimbare pe care Gică Hagi vrea să o aducă la naţională: „Putem mult mai mult”
- Gabi Torje are încredere deplină în selecționerul Gică Hagi: „Ne poate duce la Mondial”
- „Eu cred cu tărie!” Florin Prunea vede România la Campionatul Mondial din 2030! Laude pentru Gică Hagi


































