Închide meniul

România – Kosovo, cu repetiţie! Situaţie incrediblă, care îi “irită” pe kosovari, după tragerea la sorţi a preliminariilor EURO 2027

Publicat: 6 februarie 2025, 11:08

Comentarii
România – Kosovo, cu repetiţie! Situaţie incrediblă, care îi irită pe kosovari, după tragerea la sorţi a preliminariilor EURO 2027

Incidente pe Arena Naţională, la meciul România - Kosovo / Profimediaimages

Duelul România – Kosovo este cu repetiţie. La nici trei luni după scandalul de proporţii de pe Arena Naţională, tricolorii au aflat că se vor duela din nou cu kosovarii. De această dată meciul va avea loc între reprezentativele U21, în preliminariile EURO 2027.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

A fost haos la meciul dintre jucătorii lui Mircea Lucescu şi cei din Kosovo. Totul după ce jucătorii lui Franco Foda au plecat la vestiare şi au refuzat să mai revină pe teren. România a câştigat partida la “masa verde”, dar UEFA a dictat nu mai puţin de şapte amenzi către FRF. Acestea au totalizat 130.000 de euro, motiv pentru care Răzvan Burleanu a făcut contestaţie la TAS.

România – Kosovo, cu repetiţie. Duel în preliminariile EURO 2027

La Nyon tocmai au fost trase grupele din preliminariile EURO 2027, iar România U21 şi Kosovo U21 au fost repartizate în aceeaşi grupă. A avut loc o situaţie incredibilă.

Dintre cele cinci ţări care nu recunosc independenţa statului Kosovo (n.r. Spania, Slovacia, Cipru, România şi Grecia), trei au ajuns în Grupa A. Kosovarii sunt nevoiţi să joace cu Spania, România şi Cipru.

GRUPELE DE CALIFICARE LA EURO U21 2027:

Reclamă
Reclamă

Grupa A: Spania, ROMÂNIA, Finlanda, Kosovo, Cipru, San Marino
Grupa B: Portugalia, Cehia, Bulgaria, Scoția, Azerbaidjan, Gibraltar
Grupa C: Franța, Elveția, Islanda, Insulele Feroe, Luxemburg, Estonia
Grupa D: Anglia, Irlanda, Slovacia, Republica Moldova, Kazahstan, Andorra
Grupa E: Italia, Polonia, Suedia, Macedonia de Nord, Muntenegru, Armenia
Grupa F: Germania, Georgia, Grecia, Irlanda de Nord, Letonia, Malta
Grupa G: Țările de Jos, Norvegia, Slovenia, Israel, Bosnia & Herțegovina
Grupa H: Ucraina, Croația, Ungaria, Turcia, Lituania
Grupa I: Danemarca, Belgia, Austria, Țara Galilor, Belarus

Au fost trase la sorți 6 grupe de câte 6 echipe și 3 grupe cu câte 5 echipe. Se califică direct la EURO câștigătoarele celor 9 grupe și naționala de pe locul 2 cu cea mai bună linie de clasament (fără a se lua în calcul rezultatele împotriva echipelor de pe ultimul loc, în cazul grupelor cu câte 6 echipe). Ultimele patru locuri la turneul final vor fi adjudecate după un baraj, în dublă manșă, între celelalte 8 naționale de pe locurile secunde. Albania și Serbia sunt calificate direct, din postura de gazde, anunţă frf.ro.

Calendarul calificărilor pentru Campionatul European 2027

Reclamă

Preliminarii

▪ 17–25 martie 2025
▪ 2–10 iunie 2025
▪ 1–9 septembrie 2025
▪ 6–14 octombrie 2025
▪ 10–18 noiembrie 2025
▪ 23–31 martie 2026
▪ 21 septembrie–6 octombrie 2026

Play-off

▪ 9–17 noiembrie 2026

Federaţia din Kosovo s-a plâns la TAS

Avocatul Federaţiei din Kosovo a anunţat care a fost prima decizie luată după verdictul primit de la UEFA. Kosovarii nu acceptă hotărârea UEFA, care a acordat victoria României, şi au făcut apel.

Federația Română de Fotbal este condamnată pentru apeluri rasiste, xenofobe, discriminatorii, mesaje politice și alte comportamente inacceptabile. UEFA a luat o decizie prin care pedepsește Federația Română de Fotbal cu amendă de sute de mii de euro și un meci fără suporteri, din cauza comportamentul rasist, xenofob, politic, discriminator și inacceptabil al fanilor, echipei și oficialilor săi în timpul meciului împotriva Kosovo. De asemenea, s-a decis că rezultatul meciului va fi 3-0 în favoarea altora încălcări ale României care nu au fost încă luate în considerare.

Consider că decizia poate fi schimbate la Tribunalul de la Lausanne în favoarea Kosovo, pentru că avem un număr mare de încălcări și pedepse deja dovedite la adresa Federației Române care trebuiau să determine întreruperea meciului și nu acțiunea fotbaliștilor kosovari”, a scris Hodaj pe reţelele sociale, potrivit telegrafi.com.

Federaţia din Kosovo a primit o amendă de 6.000 de euro.

Înapoi la Homepage
Reclamă

Va prinde FCSB Conference League la finalul sezonului?
Loading ... Loading ...
Citește și:
0:03
Barcelona – Atletico Madrid 3-0. Trupa lui Diego Simeone s-a calificat în finală după un meci de infarct
23:52 3 mart.
Como – Inter 0-0. Remiză fără goluri pentru echipa lui Cristi Chivu. Calificarea în finală se joacă la Milano
23:30 3 mart.
Schimbare majoră la Rapid, determinată de ratarea play-off-ului de către FCSB: “Ţin să anunţ suporterii”
22:48 3 mart.
“Ne-am ocupat, am vorbit cu domnul Şucu” Anunţul lui Angelescu după ce Keita a fugit de la locul accidentului!
22:45 3 mart.
Kader Keita n-a scăpat după ce a fugit de la locul accidentului! Fotbalistul Rapidului a fost reţinut
22:29 3 mart.
Reacţia lui Rodrygo după ce a aflat că va rata Cupa Mondială din 2026!
1 Condiţia pe care Adrian Ilie i-a pus-o lui Gigi Becali pentru a veni la FCSB: “Doar aşa îl ajut” 2 Valeriu Iftime a anunţat ce antrenor vrea să aducă la Botoşani în locul lui Leo Grozavu: “Este pe listă” 3 Ce mesaj i-a putut da Gigi Becali lui Mirel Rădoi pentru a-l convinge să revină la FCSB: “Bă, nebunule” 4 Scandal uriaş la Rapid! Un jucător al giuleştenilor a lovit o femeie cu maşina! Riscă închisoarea 5 A scos FCSB din play-off şi acum regretă. Preşedintele clubului uriaş a dat cărţile pe faţă 6 Andrei Borza a semnat! Anunţul momentului la Rapid
Citește și