Închide meniul

FCSB – RFS 4-1. FCSB a dat recital la debutul în grupa principală din Europa League. Darius Olaru, “dublă” spectaculoasă!

Alex Ioniță Publicat: 26 septembrie 2024, 23:15

Comentarii
FCSB – RFS 4-1. FCSB a dat recital la debutul în grupa principală din Europa League. Darius Olaru, dublă spectaculoasă!

Bucuria jucătorilor de la FCSB / Hepta

Meciul FCSB – RFS, scor 4-1, a fost în format LIVE TEXT pe AS.ro. FCSB a obţinut o victorie de senzaţie în UEFA Europa League. Darius Olaru, autor al unei “duble”, a fost cel mai bun jucător al campioanei Ligii 1.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

FCSB a avut startul pe care şi-l dorea în grupa din Europa League. În minutul 8, Daniel Bîrligea a înscris primul său gol în tricoul roş-albastru. Letonii au restabilit egalitatea la jumătatea primei reprize, prin Lipuscek, după o gafă în apărarea campioanei României.

În faţa a 34.257 de spectatori prezenţi pe Arena Naţională, FCSB s-a descătuşat. Marius Ştefănescu a primit o pasă perfectă de la Chiricheş şi a dus-o din nou în avantaj pe echipa lui Charalambous.

După pauză, jucătorii FCSB-ului au dat recital. Intrat în locul lui Miculescu, Florin Tănase i-a pasat perfect lui Darius Olaru, iar căpitanul roş-albaştrilor a şutat sub transversală. Tănase a contribuit şi la faza din care FCSB s-a distanţat pe tabelă. Olaru a reuşit “dubla” şi campioana României s-a impus cu 4-1.

Pentru FCSB urmează meciul cu Sepsi, din campionat, după care va avea o deplasare dificilă. Va întâlni în deplasarea echipa lui Răzvan Lucescu. Până la meciul cu campioana României, PAOK are derby cu Aris duminică, de la ora 20:30, în direct în AntenaPLAY.

Reclamă
Reclamă

LIVE TEXT | FCSB – RFS 4-1

Min. 90: FCSB – RFS 4-1. Final de meci. Victorie uriaşă. Debut cu dreptul pentru roş-albaştri!

Min. 69: FCSB – RFS 4-1. GOOOLLL!  “Dublă” Darius Olaru. A primit o centrare de la Băluţă şi a şutat cu sete.

Min. 63: Şutul lui Tănase s-a dus peste transversală. Roş-albaştrii domină partida de pe Arena Naţională.

Reclamă

Min. 58: FCSB – RFS 3-1. GOOOLLL! Florin Tănase i-a pasat perfect lui Darius Olaru, iar căpitanul FCSB-ului a şutat sub transversală. Execuţie perfectă.

Min. 46: S-a reluat meciul! David Miculescu, înlocuit la pauză cu Florin Tănase.

Min. 45: Pauză!

Min. 40: Dublă ocazie pentru FCSB. Ştefănescu şi Bîrligea au şutat din apropiere, dar ambele execuţii au fost blocate.

Min. 36: Târnovanu a mai avut o paradă impecabilă, la şutul plasat al lui Panic.

Min. 35: Ikaunieks l-a pus la grea încercare pe Târnovanu! Portarul FCSB-ului a fost la post şi a respins spectaculos.

Min. 32: FCSB – RFS 2-1. Gol Marius Ştefănescu! Vlad Chiricheş i-a trimis o pasă perfectă mijlocaşului ofensiv, care nu i-a dat nicio şansă lui Ondoa!

Min. 31: Bîrligea a fost aproape să reuşească dubla! A şutat din afara careului, dar mingea a trecut la câţiva centimetri de bară.

Min. 23: FCSB – RFS 1-1. Lipuscek a restabilit egalitatea după o eroare în apărarea FCSB-ului. Miculescu, Chiricheş şi Bîrligea au sărit cu toţii la cap, dar nu au reuşit să blocheze un adversar. Lipuscek a intrat în posesia mingii şi a şutat imparabil, mingea lovind şi bara.

Min. 19: Şansă uriaşă de egalare pentru RFS! Savalnieks a scăpat singur cu portarul FCSB-ului. Târnovanu a reuşit să respingă, cu preţul unei accidentări.

Min. 12: Ocazie uriaşă pentru campionii României. Darius Olaru a ajuns la finalizare, dar portarul lui RFS a intervenit salvator.

Min. 8: FCSB – RFS 1-0! Daniel Bîrligea a marcat! A profitat de o gafă în apărarea adversă şi a marcat! Primul gol în Europa League pentru atacantul de 2 milioane al lui Gigi Becali!

Min. 2: Din cornerul rezultat, Ştefănescu a centrat perfect pentru Edjouma. Mingea trimisă cu capul de mijlocaşul roş-albaştrilor a ratat cu puţin ţinta!

Min. 2: Ocazie importantă pentru FCSB! David Miculescu a şutat în forţă din interiorul careului, portarul a respins în corner!

Min. 1: A început meciul de pe Arena Naţională! Atmosferă de senzaţie pe cel mai mare stadion al ţării.

Update: Jucătorii intră acum pe gazon. Meciul va începe în scurt timp!

Update: Echipele de start la FCSB – RFS:

FCSB: Târnovanu – M. Popescu, Chiricheș, Dawa, Radunovic – Edjouma, Lixandru – Ștefănescu, Olaru (cpt.), Miculescu – Bîrligea
Rezerve: A. Vlad, Crețu, Panțîru, Tănase, Șut, Oct. Popescu, D. Popa, Băluță, Pantea, Musi, Alhassan, L. Phelipe
Antrenor: Elias Charalambous

RFS (4-2-3-1): Ondoa – Savalnieks, Prenga, Balodis, Lipuscek (cpt.) – Marhiev, Panic – Odisharia, Ikaunieks, Zelenkovs – Kouadio
Rezerve: Steinbors, Vilkovs, Osuagwu, Ndjiki, Stuglis, Lemajic, Mares, Njie, Silagadze
Antrenor: Viktors Morosz

Arbitru: Felix Zwayer (Germania)
Arbitrii asistenți: Robert Kempter, Christian Dietz (ambii din Germania)
Arbitru de rezervă: Sven Jablonski (Germania)

Arbitru VAR: Christian Dingert (Germania)
Arbitru asistent VAR: Johann Pfeier (Gerrmania)
Stadion: Arena Națională

FCSB primește vizita celor de la RFS după ce, în ultimul meci din campionat, a remizat cu Petrolul Ploiești, scor 1-1. De cealaltă parte, letonii vin după victoria cu Riga FC, scor 2-1.

De notat este faptul că RFS nu a mai pierdut niciun meci, din competițiile interne, de la data de 5 mai a anului trecut. De atunci, adversarii roș-albaștrilor au mai jucat 21 de partide, în campionat și Cupă.

De cealaltă parte, FCSB a obținut ultima victorie pe data de 1 septembrie, într-un duel cu UTA Arad, încheiat cu scorul de 2-0 și se află doar pe locul 13 în Liga 1, cu 10 puncte obținute în 9 meciuri jucate, în timp ce RFS este lider în Letonia, cu 75 de puncte după 29 de dueluri.

Mihai Stoica și-a făcut „temele” înainte de FCSB – RFS!

Mihai Stoica și-a făcut „temele” înainte de FCSB – RFS! Oficialul campioanei a vorbit despre echipa cu care se vor duela elevii lui Elias Charalambous.

Partida dintre FCSB și RFS este programată joi, de la ora 22:00. Meciul de pe Arena Națională va fi în format LIVE TEXT pe AS.ro.

Mihai Stoica a dezvăluit că RFS este o echipă interesantă care utilizează un sistem de joc „foarte greu de citit”.

Totodată, președintele consiliului de administrație de la FCSB a transmis că letonii au în lot un jucător care marchează „cu regularitate”, atât la club cât și la echipa națională.

„Băieţii noştri au studiat în detaliu adversarul. Nu trebuie neapărat să mergi să-i urmăreşti. E o echipă, o să vedeţi… Nu o dau în Dan Petrescu, dar e o echipă interesantă, joacă un sistem foarte greu de citit.

Au un jucător care marchează cu regularitate, şi la echipa naţională, un portar foarte interesant. Au scos APOEL în play-off-ul Europa League. Am văzut meciul cu APOEL, au jucat bine, au avut ocazii, bătuseră 2-1 acasă”, a spus Mihai Stoica, la primasport.ro.

În grupa din Europa League, FCSB se va duela cu: RFS, Olympiacos, Midtjylland, Manchester United (pe teren propriu), Rangers, PAOK, Qarabag și Hoffenheim (în deplasare). Toate meciurile campioanei se vor vedea în format LIVE TEXT pe AS.ro.

Înapoi la Homepage
Reclamă

Ce va face FCSB cu Bologna după umilinţa din campionat cu Metaloglobus?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
9:49
De la FCSB şi Sassulo, transfer în Liga 3 din România: “Bine ai venit!”
9:28
Un oficial de la Legia Varșovia “a dat cărțile pe față” despre Edi Iordănescu: “E adevărat”
8:59
Jaqueline Cristian își continua forma bună din Japonia. Românca a debutat cu dreptul la Tokyo
8:50
Jucătorul de la Universitatea Craiova, pe lista lui Gigi Becali la FCSB: “Când vreau un jucător, îl iau și gata”
8:47
Cristi Chivu sună adunarea înainte de un nou meci în Champions League: “Când spun asta, chiar sunt serios”
8:15
“Şansele sunt aproape zero”. Daniel Pancu, verdict dur pentru FCSB după ultimul rezultat rușinos
1 Andrea Mandorlini, dat afară de la CFR Cluj. Înlocuit cu nume sonor din “Generaţia de Aur” 2 BREAKING NEWSLovitură cumplită pentru CFR Cluj! Louis Munteanu, out înaintea meciului cu Petrolul 3 Gata! Pleacă Charalambous și Pintilii de la FCSB? Gigi Becali a făcut anunţul oficial 4 Gigi Becali a făcut anunţul: 3 jucători sunt OUT din lotul FCSB, după ruşinea cu Metaloglobus 5 Andrei Vlad şi-a cerut singur schimbarea după ce a luat 4 goluri: “A cedat psihologic” 6 Reacţia oficială după ce Mihai Stoica a anunţat ce transfer spectaculos pregăteşte FCSB
Citește și