Frankfurt – Rangers e marea finală Europa League! Nemții au invadat terenul de bucurie după calificare. Echipa lui Ianis Hagi are șansa să câștige primul trofeu european din istoria clubului în ultimul act de la Sevilla.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Frankfurt a eliminat-o în semifinale pe West Ham, în timp ce Rangers a trecut de RB Leipzig. Ianis Hagi, accidentat, nu a jucat pentru echipa antrenată de Giovanni van Bronckhorst.

Frankfurt – Rangers, marea finală Europa League

După ce a câștigat cu 2-1 la Londra, Frankfurt s-a impus și în returul cu West Ham, scor 1-0. Rafael Borre a marcat unicul gol al meciului, în minutul 26.

Imediat după fluierul final al partidei, fanii lui Frankfurt au invadat terenul și au sărbătorit calificarea echipei favorite în ultimul act al competiției.

Frankfurt le-a mai eliminat pe Betis și Barcelona. Eintracht a mai câștigat Cupa UEFA în 1980 și a jucat finala Cupei Campionilor Europeni în 1960.

Rangers, din nou într-o finală europeană

Rangers, care pierduse cu 0-1 în Germania, a reușit „comeback-ul” cu RB Leipzig, scor 3-1. Tavernier, Kamara și Lundstram au marcat golurile care au calificat echipa lui Ianis Hagi în finala de la Sevilla.

Rangers a fost ultima dată într-o finală în 2008, în Cupa UEFA. Atunci, scoțienii erau învinși cu 0-2 de Zenit Sankt Petersburg.

Ianis Hagi, accidentat în ianuarie, nu va reveni pe teren decât la începutul stagiunii viitoare.