Malcom Edjouma şi David Miculescu şi-au trecut în cont cele mai mari ocazii din prima repriză a meciului dintre FCSB şi Olympique Lyon, în optimile de finală Europa League.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Campioana României, susţinută de peste 50.000 de fani prezenţi pe Arena Naţională, a avut un start foarte bun de partidă, reuşind să le dea mari bătăi de cap jucătorilor lui Paulo Fonseca.

Malcom Edjouma şi David Miculescu, ocazii uriaşe în FCSB – Lyon

Olympique Lyon a scăpat de mai multe ori în prima repriză, după ocaziile lui Miculescu şi Edjouma. Primul care le-a dat emoţii francezior a fost David Miculescu, cel care a fost la un pas să profite de o eroare din apărarea lui Lyon. După ce l-a driblat pe portarul Perri, a trimis pe lângă poartă.

În minutul 19, Risto Radunovic a centrat perfect după o cursă pe flancul stâng. Malcom Edjouma a fost cel care a reluat din careu cu o lovitură de cap, dar portarul Perri a reuşit să scoată de sub transversală balonul.

Presiunea pusă de cei de la FCSB a continuat, iar în minutul 21, Edjouma a fost cel responsabil cu centrarea. El l-a găsit în careu pe David Miculescu, dar nici de această dată nu a putut să îl învingă pe Perri, care s-a resimţit după o nouă intervenţie.

Din nefericire pentru FCSB, ocaziile s-au răzbunat, iar campionul mondial Tagliafico a deschis scorul în minutul 30, după ce l-a învins pe Ştefan Târnovanu cu o lovitură de cap.

Echipele de start în FCSB – Lyon

  • FCSB (4-2-3-1): Târnovanu – Popescu, Ngezana, Dawa, Radunovic – Alhassan, Şut – Miculescu, Edjouma, Cisotti – Tănase
    Rezerve: Udrea, Zima, Ştefănescu, Chiricheş, Toma, Băluţă, Musi, Gheorghiţă
    Antrenor: Elias Charalambous
  • Lyon (4-4-3): Perri – Maitland-Niles, Mata, Niakhate, Tagliafico – Tolisso, Matic, Tessmann, Cherki – Nuamah, Mikautadze
    Rezerve: Descamps, Diarra, Akouokou, Veretout, Lacazette, Fofana, Abner Vinicius, Kumbedi, Omari, Molebe, Almada, Caleta-Car
    Antrenor: Paulo Fonseca

Fanii FCSB-ului fac o atmosferă incendiară la meciul cu Lyon, din optimile Europa League

FCSB o întâlneşte pe Lyon în prima manşă a optimilor de finală Europa League, pe Arena Naţională. Campioana României este susţinută, la fel ca a meciul cu PAOK, de 50.000 de suporteri, care fac o atmosferă incendiară, chiar dacă nu au reuşit toţi să intre toţi înaintea fluierului de start.

La scurt timp după ce partida a început, fanii FCSB-ului au umplut în totalitate cel mai mare stadion al ţării.

În momentul în care cele două echipe au ieşit pe teren, galeria celor de la FCSB au prezentat o scenografie roş-albastră, cu un mesaj în limba engleză: „Nothing in our way” (n.r. Nimic nu stă în calea noastră).