"Îl felicit pentru cele două goluri marcate şi pentru pasa de gol. Întrebaţi-l pe Bogdan Andone, că i-am transmis şi lui. El ştie secretul. L-a întors cu cheiţa. Trebuie să ştii să te comporţi cu astfel de jucători, să ştii să-i câştigi.
Marius Şumudică: Pentru mine, Alibec este numărul unu ca atacant
Alibec este un jucător care se naşte rar, are calitate mare de tot. Dacă l-ai câştigat ceea ce poate să-ţi dea înapoi este înzecit în fotbal. Trebuie să fii atât de dibaci cât să-l câştigi sufleteşte. Pentru mine Alibec este numărul 1 ca şi atacant, ceva etraordinar.
L-am avut, ştiu ce poate. Îmi doresc din tot sufletul să plece. Eu am tot încercat, dar nu dispun de bugetul necesar pentru a-l transfera. Mi-aş dori mâine să lucrez cu Alibec, dar din păcate nu ne permitem să lucrăm cu Alibec", a spus Şumudică, pentru AntenaSport.
Denis Alibec a revenit în atenţia celor de la Legia Varşovia, iar anunţul a fost făcut de polonezii de la Sport, după ce atacantul de 29 de ani a umilit-o de unul singur pe FCSB.
Echipa care l-a dorit pe Alibec şi la începutul anului e hotărâtă să plătească un milion de euro pentru vârful Astrei, la care se adaugă şi alte bonusuri de performanţă.
13 goluri şi 11 pase decisive şi-a trecut în cont Alibec în acest sezon, în tricoul Astrei.
- Denis Alibec a marcat 13 goluri în acest sezon
- Atacantul are o ofertă de un milion de euro
- Play-off-urile din NHL şi NBA sunt exclusiv în AntenaPLAY
- Campionatul Mondial de hochei e live în AntenaPLAY (15-31 mai)
- Gennaro Gattuso, revenire spectaculoasă în Serie A? Formaţia care-l vrea pe fostul selecţioner al Italiei
- FC Hermannstadt – FC Voluntari (LIVE SCORE, 17:30). Luptă acerbă la Sibiu în barajul de menținere/promovare
- Valeriu Iftime a vorbit la telefon cu Gigi Becali înainte de FCSB – Botoșani: “Întotdeauna bem o șampanie”
- Ofertă de 2.000.000 de € pentru fotbalistul Universităţii Craiova! Răspunsul lui Mihai Rotaru
- Imagini incredibile! Toată lumea s-a bătut cu toată lumea după finalul partidei din Belgia. Video

































