"Nu aş veni acum la echipa naţională. În România, nu ştiu cu ce echipă aş putea să am un obiectiv. Este Steaua Bucureşti care probabil că va reveni în primul eşalon, atunci vom vedea dacă va fi nevoie de mine, cu siguranţă mă voi implica. Este singurul club unde mă voi implica", a spus Piţurcă, în exclusivitate pentru AntenaSport.
Varianta cu Victor Piţurcă la CSA Steaua, confirmată şi de Daniel Opriţa
Varianta Victor Piţurcă la Steaua a fost confirmată în ultima perioadă de Adrian Bumbescu şi Daniel Opriţa. Ultimul a dezvăluit şi în ce condiţii ar ajunge în Ghencea fostul selecţioner.
"Vrea să vadă că lucrurile sunt mult mai serioase. E greu și pentru dânsul să vină la Liga 3. Am discutat și mi-a spus: «Dacă promovezi la Liga 2, e posibil să vin și eu alături de voi». Avem nevoie de experiența dânsului, din toate punctele de vedere.
Presiunea e mare de când am venit. Mie îmi expiră contractul la finalul sezonului și dacă se promovează și dacă nu se promovează. Contractul e cu un obiectiv: de a promova", a spus Daniel Oprița, la DigiSport, cu trei săptămâni în urmă.
Victor Pițurcă a câştigat trei trofee la Steaua
Trei trofee a câștigat Pițurcă ca antrenor la Steaua. A fost campion al României în 2001, a cucerit SuperCupa în același an și și-a mai trecut în cont o Cupă în 1992.
Victor Pițurcă a antrenat-o ultima dată pe Universitatea Craiova, însă a rezistat doar 16 meciuri pe banca formației lui Mihai Rotaru. El a mai condus România U21, România şi Al-Ittihad.
- Victor Piţurcă are trei trofee câştigate alături de Steaua
- Universitatea Craiova e ultima echipă pregătită de Piţurcă
- Marele Premiu al Spaniei e live în AntenaPLAY, în perioada 11-13 septembrie
- WTT Champions Macao 2026 e live în AntenaPLAY, în perioada 8-13 septembrie
- Coelho știe punctul vulnerabil al Craiovei în acest sezon: „Trebuie să fim mai eficienți” Ce spune despre duelul cu FCSB
- Nicușor Bancu, cu gândul la derby-ul cu rivala FCSB: „Acasă suntem o forță”
- Cicâldău aşteaptă FCSB după victoria cu Corvinul: „Am avut meciuri frumoase cu ei”
- Corvinul Hunedoara – Universitatea Craiova 0-1. Campioana României obține prima victorie în deplasare
- Giovanni Becali l-a făcut praf pe Tavi Popescu: „Crescut în junglă”. Episod uluitor cu reprezentantul Benficăi
































