Finanţatorul vicecampioanei României a declarat că nu îşi face griji că s-ar putea infecta cu coronavirus. Medicii l-au sfătuit să se vitaminizeze pentru a nu avea probleme.
Gigi Becali a explicat de ce nu poartă mască de protecţie
"Pui masca, scade oxigenul, scade imunitatea. Vitamina C, vitamina D, zinc…asta înseamnă Covid. Doctorii mi-au spus să le fac pe astea şi nu am probleme. Eu fac ce spun doctorii mei. Ei spun că dacă pui mască, se diminuează oxigenul şi scade imunitatea. Nu poate să mă oblige nimeni să-mi scadă imunitatea.
Nu îmi place! Ca să nu îi îmbolnăvesc pe alţii, stau departe de ei. Nu vreau să pun masca aia. Eu mă duc la Sfântul Maslu în fiecare vineri. Dacă mă duc acolo şi dacă mă împărtăşesc, nu mi-e frică de 7 miliarde de Covid. Nu o să port masca pentru că îmi scade imunitatea", a declarat Gigi Becali.
Luna trecută, patronul lui FCSB a fost obligat să poarte mască de protecţie. În momentul în care a intrat în sediul Curţii de Apel din Craiova, Becali a primit o mască de la oamenii de ordine. După ce a pus-o pentru câteva secunde, acesta s-a enervat.
Becali a dezlipit-o de la urechi şi a mers cu ea atârnând până la intrarea în clădire, acolo unde a bătut pumnul cu Adrian Mititelu.
- Gigi Becali a explicat de ce nu îi este frică de Covid-19
- Finanţatorul FCSB a primit indicaţii de la medici
- Marele Premiu al Azerbaidjanului e live în AntenaPLAY, în perioada 24-26 septembrie
- Campionatele Europene de Box sunt live în AntenaPLAY (17-26 septembrie)
- Singurul jucător al Barcelonei criticat dur în startul de sezon perfect: „Încearcă, dar degeaba! Nu e un star!”
- Bogdan Mara deja lucrează cu Gigi Becali! Cele două transferuri făcute de FCSB
- Gigi Becali, un nou derapaj! S-a dezlănţuit la adresa lui Mihai Rotaru: „E slujitor la palat”. Nici Dan Şucu nu a scăpat
- Momentul superb care nu s-a văzut la TV! Ce a făcut starul Barcei după victoria cu Sevilla: „Iubirea…”
- Au dat sute de milioane pe transferuri, rezultatele sunt dezastru! De Zerbi își strigă disperarea: „N-am văzut în viața mea!”

































