Dennis Politic mai are contract cu FCSB până în vara anului 2029, dar fotbalistul român pare să fi epuizat toate șansele pe care i le-a pus la dispoziție patronul Gigi Becali.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Florin Lovin a vorbit fără menajamente despre situația jucătorului plecat de la Dinamo și a explicat că acesta a făcut o mare greșeală în momentul în care a acceptat oferta roș-albaștrilor.

Florin Lovin nu l-a menajat pe Dennis Politic

De când a ajuns la FCSB, Dennis Politic a adunat în total 30 de apariții pentru gruparea roș-albastră, pentru care a marcat de patru ori. Evoluțiile sale nu l-au convins pe Gigi Becali, care l-a cedat și sub formă de împrumut la Hermannstadt.

Deși era văzut ca un adevărat „rege” la Dinamo, fotbalistul de 26 de ani nu a stat pe gânduri atunci când a venit oferta de la gruparea roș-albastră. Florin Lovin nu l-a menajat deloc pe acesta.

„Cred că zi de zi suntem mințiți grosolan. Fotbaliștii de la FCSB se mint că vin la FCSB și o să facă performanță. Antrenorul de la FCSB se minte singur că poate să ia vreo decizie.

Mă mai întreabă lumea despre ce se întâmplă la FCSB. E de notorietate faptul că eu am o problemă cu felul cum e condus FCSB-ul, cu Gigi Becali… A trecut atât de mult timp încât – pur și simplu – consider că astăzi, când vorbim, Gigi Becali nu mai are nicio vină! Mi se pare că vina este în proporție covârșitoare a jucătorilor și a antrenorilor!”.

„Bîrligea a făcut un pas înainte, împrumut la Frosinone?!”

„Hai să luăm un exemplu, nu mi-e frică să zic, Politic – omul ăla era cel mai bun mijlocaș de bandă din România! Deci mătura unu contra unu, te lua… Era în primii 3, 5 pe postul lui. Vine și te distruge! Tu știai că vine și te distruge.

Dar ai preferat să pleci de la Dinamo, unde erai rege, căpitan, iubit de toată lumea, pe 7.000 pe lună, și să vii la FCSB pe 15.000, să te terfelești! Știai, n-aveai cum să nu știi! Eu mă îndoiesc că cineva mai trăiește cu speranța că ‘mă duc acolo, rup norii și plec la o echipă’… Că nu există niciun exemplu recent. Bîrligea a făcut un pas înainte, împrumut la Frosinone?!”, a declarat Florin Lovin, potrivit gsp.ro.