Gigi Becali a anunţat că-l dă afară de la FCSB, Mihai Stoica îl apără: „Puțină lume a ştiut”
Gigi Becali a anunţat primul fotbalist care părăseşte FCSB din iarnă. Este vorba de Arnold Garita, fotbalist care a fost folosit de Laurenţiu Reghecampf în prima repriză a jocului cu Oţelul Galaţi, câştigat de bucureşteni cu 1-0.
„Miculescu «mort», Korenica, nici chiar «mort», dar nici ăla n-a făcut nimic. Pe Garita n-ai ce să-l mai pui. Este pe dinafară. Nu este fotbalist, ce să mai”, a spus Becali.
Mihai Stoica a reacţionat imediat. Şi a explicat că Garita a evoluat chiar dacă era accidentat. Asta pentru că Stoian a venit direct de la lotul naţionalei României U21 şi nu a avut timp să se antreneze alături de colegi.
„În primul rând, am auzit discursul lui Gigi de după meci și nu am absolut nimic cu ce să-l contrazic. Doar că sunt multe aspecte pe care prea puțină lume le știa. Unu: Garita nu s-a antrenat săptămâna asta. S-a accidentat la un antrenament într-un duel cu Dawa și nu s-a putut antrena. A încercat, dar nu prea putea. Cred că nu ar fi fost titular, dar cu două zile înainte de meci a picat Aymen (n.red- Aymen Boutoutaou). Și atunci nu prea aveai soluții. Mulți ar spune: «De ce nu a început Stoian?». Pentru că Stoian nu a fost cu noi! A venit miercuri seară, iar noi sâmbătă am jucat. Miercuri seară el a aterizat din vacanța pe care a avut-o la Ibiza, ca bogații. I-am zis: «Nu te plânge, că n-ai jucat, dar ai fost la Ibiza». Eu n-am fost la Ibiza până acum, și am aproape 62 de ani, 61 și jumătate”, a spus Mihai Stoica, la Prima Sport.
Mihai Stoica a explicat şi situaţia lui Korenica, fotbalist care a fost şi el convocat, dar a evoluat puţin pentru Kosovo în Liga Naţiunilor.
„Apoi, Korenica a fost în afara lotului la primul meci al kosovarilor, în afara lotului la al doilea, în lot, dar pe bancă, neutilizat la al treilea, și a intrat în minutul 88 cu Austria. A venit direct în antrenamente dure, era clar că va avea picioare grele. Dar eu zic că n-a fost rău, pentru că a scos eliminarea. Un jucător care are grijă de integritatea lui corporală poate să sară acolo și nu se întâmplă nimic. A scos eliminarea și a fost foarte important faptul că am jucat 11 contra 10 din acel moment. A fost roșu clar. Mie mi-a plăcut foarte mult arbitrajul”, a mai spus Mihai Stoica.