Trei jucători de la FCSB sunt aproape de finalul contractului: din prima zi a lui 2027 devin liberi și pot semna cu oricare alt club. Este vorba despre Arnold Garita, Valentin Crețu și Risto Radunovic.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Acesta din urmă este deja pe lista unei echipe din Liga 1: FC Argeș!

Radunovic, aproape de plecarea de la FCSB

Radunovic evoluează la FCSB în 2021, Radunovic se află în România din 2017. Atunci a fost adus la Astra de Dani Coman. Acesta l-ar vrea acum la FC Argeș, clubul la care este președinte în prezent.

Asta în condițiile în care șansele lui Radunovic să continue la FCSB sunt foarte mici. Conform Fanatik, Gigi Becali nu vrea să-i prelungească înțelegerea și a fost nemulțumit că Laurențiu Reghecampf l-a folosit la partida cu FC Voluntari.

„Risto Radunovic îmi este foarte apropiat. Este un băiat la care țin foarte mult. Eu l-am adus în România. Are un caracter cum rar am văzut nu numai la fotbaliști, dar și la oameni. Un lider. A fost și este un băiat cum rar există. Mă interesează din toate punctele de vedere, atât uman, cât și fotbalistic. Este în sufletul meu.

Chiar o să vorbesc cu el, să văd dacă mai are de gând să rămână în România. Știu că a făcut unele investiții pe aici în imobiliare. Risto este un fotbalist polivalent. Poate evolua ca fundaș stânga, fundaș central la nevoie, într-un sistem de 3, dar și la închidere. Este un exemplu și poate ajuta jucătorii tineri. Un exemplu de urmat, să știți” a spus Dani Coman pentru Digi Sport.