Motivul pentru care a picat transferul lui Steven Nsimba la FCSB! Ce l-a determinat pe jucător să spună ”NU” din start
Gigi Becali și-a dorit mult să îl aducă pe Steven Nsimba la FCSB, însă mutarea pare să nu mai aibă nicio șansă de a fi rezolvată, în ciuda faptului că Universitatea Craiova era dispusă să accepte schimbul cu Aymen Boutoutaou, plus o diferență de bani.
Deși a fost dispus să îi ofere un salariu aproape triplu față de cel din Bănie, patronul roș-albaștrilor nu a reușit în cele din urmă să îl convingă pe atacantul francez.
Steven Nsimba, capitol încheiat pentru FCSB?
Gigi Becali declara acum câteva zile că negocierile dintre el și Steven Nsimba s-au împotmolit, după ce fratele acestuia ar fi întârziat să vină cu o propunere pentru ca această mutare să aibă loc.
GSP.ro anunță că motivul pentru care francezul ar fi spus ”pas” transferului este atitudinea pe care patronul celor de la FCSB o are în privința jucătorilor și felul în care gestionează atmosfera din cadrul echipei.
„Nsimba a respins încă de la început orice asociere cu plecarea sa la FCSB. Nu se gândește acum la un transfer la o altă echipă din România și nici nu a fost atras de practicile de acolo.
Acesta e fericit cu rolul pe care îl are în acest moment la Craiova, iar o plecare va veni în eventualitatea unui salariu cu mult peste cele 25.000 de euro sau a unei intrări în anonimat la Craiova”, a precizat o sursă.