Florin Răducioiu, dezvăluiri despre regretul carierei: “Am făcut o greşeală!” Noi detalii despre injecţiile care i se administrau

Viviana Moraru Publicat: 13 mai 2023, 21:51

Comentarii
Florin Răducioiu, dezvăluiri despre regretul carierei: Am făcut o greşeală! Noi detalii despre injecţiile care i se administrau

EDUARD VINATORU / MEDIAFAX FOTO

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News As.roUrmărește AS.ro pe Discover

Florin Răducioiu a făcut dezvăluiri despre regretul carierei. Fostul internaţional susţine că înaintea unui meci la AC Milan, i-a spus antrenorului său de la acea vreme, Fabio Capello, că nu poate evolua, fapt care l-a deranjat enorm pe tehnician. De asemenea, Răducioiu a oferit noi detalii şi despre injecţiile care i se administrau în perioada în care jucător.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Florin Răducioiu a oferit un interviu în presa din Spania, şi a oferit declaraţii despre un moment delicat din cariera sa.

Florin Răducioiu, dezvăluiri despre regretul carierei

Florin Răducioiu a dezvăluit că s-a întors la AC Milan cu o accidentare, suferită la Campionatul Mondial din SUA, din 1994. La primul meci după Cupa Mondială, Fabio Capello, antrenorul “rossonerilor”, l-a întrebat pe român dacă poate evolua, iar acesta a preferat să nu rişte, şi să refuze să evolueze.

La momentul respectiv, Capello se confrunta cu probleme de efectiv, şi nu avea niciun atacant disponibil. Chiar şi aşa, Răducioiu a preferat să nu joace, fapt pe care îl regretă şi în prezent.

“Am făcut o greșeală. Lucescu făcuse chiar o înțelegere cu Capello (n.r. cu privire la transferul său definitiv în acea vară). Am jucat cu echipa națională contra Belgiei, am câștigat cu 2-1, am înscris și am obținut biletele pentru Cupa Mondială. M-am întors la Milan cu glezna umflată.

Reclamă
Reclamă

Aproape toți atacanții erau accidentați, așa că i-am spus lui Capello că nici eu nu pot juca. Am greșit, ar fi trebuit să mă ofer să joc. Nu m-a iertat. Nu am mai jucat. Apoi, am avut acea Cupă Mondială în Statele Unite și am avut oferte, dar Milan nu m-a lăsat să stau în Italia”, a declarat Florin Răducioiu, pentru AS.com.

Imediat după acest episod, Răducioiu a fost lăsat mai mult pe banca de rezerve de către Capello, iar în sezonul viitor a fost cedat de AC Milan la Espanyol.

Florin Răducioiu, noi detalii despre injecţiile care i se făceau

În cadrul aceluiaşi interviu, Florin Răducioiu a vorbit şi despre controversa legată de injecţiile care erau administrate jucătorilor, în perioada anilor 90′. Discuţia a pornit de la decesele premature ale lui Vialli sau Baggio, însă fostul internaţional a clarificat că nu există niciun legătură cu acest fapt.

Reclamă

“Am discutat despre toate acestea cu alți foști colegi. Era ceva normal. Cu aceste decese premature, cum a fost în cazul lui Vialli, Dino Baggio era speriat. Ce pot să spun este că la fiecare meci jucat la Brescia ne administrau injecții roșii, era ca sângele. Am vorbit cu doctorul și mi-a spus că era un tip de vitamine, folosit pentru ca mușchii să nu obosească ușor. Era ceva normal să luam chestii de genul acela. Îmi amintesc că și la Milan existau de asemenea anumite pastile.

(n.r Dacă treceau testele anti-doping în acea perioadă) Da, da, mergeau la testele de urină. Totul a apărut ca urmare a deceselor lui Vialli și ale altor jucători. De aceea mulți și-au pus întrebări despre ce ne dădeau în perioada aceea. Poate că a fost vorba doar despre fatalitate (n.r. în legătură cu acele decese înregistrate în rândul foștilor fotbaliști) sau poate că ele au fost influențate de acele produse. Mă simt foarte bine la 53 de ani.

(n.r. Dacă i s-au dat astfel de produse și în alte campionate în care a evoluat de-a lungul carierei) Nu, niciodată, doar în Italia. În celelalte țări luai medicamente doar dacă aveai o răceală”, a mai spus Florin Răducioiu, pentru aceeaşi sursă citată mai sus.

Înapoi la Homepage
Reclamă

Cine va fi surpriza neplăcută a Cupei Mondiale?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
15:09

Uruguay – Capul Verde (01:00), pe Antena 1 și AntenaPLAY. Joao Paulo, din nou în prim-plan la Cupa Mondială

14:51

Alex Băluţă a semnat! Echipa de tradiţie din România la care va evolua fostul jucător al FCSB-ului

14:16

Irina Begu, calificare pe tabloul principal la WTA Bad Homburg! Românca, victorie în fix două ore

13:54

Cele mai dure reacții, după debutul lui Istvan Kovacs la Cupa Mondială: „Concediați-l”

13:49

Britanicii au prezis scorul cu care se va termina duelul Spania – Arabia Saudită (19:00, Antena 1 şi AntenaPLAY)

13:27

Andrei Nicolescu, prima reacție după debutul cu dreptul al lui Nuno Campos la Dinamo. Promisiune pentru suporteri

1 Moment controversat în startul meciului istoric arbitrat de Istvan Kovacs la Mondial. Japonia a cerut penalty 2 Campionatul Mondial 2026 | Rezultate, program şi clasamente de la turneul final din Statele Unite, Canada şi Mexic 3 Scandal uriaș la Cupa Mondială! Algeria a făcut plângere la FIFA din cauza lui Lionel Messi 4 Primul 10 de la Cupa Mondială! Cea mai mare notă de la turneul final după o prestație istorică 5 Răsturnare de situație. Ce se întâmplă, de fapt, cu Denis Drăguș. Gigi Becali l-a anunţat ca şi transferat la FCSB 6 Suma cu care s-a ales Istvan Kovacs după ce a arbitrat meciul 1.000 din istoria Cupei Mondiale
Citește și