Andres Iniesta pleacă de la Vissel Kobe! „Întotdeauna am crezut că mă voi retrage aici”

Dan Roșu Publicat: 25 mai 2023, 13:03

Comentarii
Andres Iniesta pleacă de la Vissel Kobe! „Întotdeauna am crezut că mă voi retrage aici

Andres Iniesta, într-o conferinţă de presă / Profimedia Images

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News As.roUrmărește AS.ro pe Discover

Andres Iniesta pleacă de la Vissel Kobe! Fosta vedetă de la Barcelona se desparte de clubul la care evolua din 2018, la mijlocul actualului sezon din J-League, în luna iulie, transmite Reuters.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Iniesta, care a împlinit săptămâna trecută 39 de ani, s-a alăturat lui Kobe Vissel după ce a părăsit-o pe FC Barcelona, unde a cunoscut gloria şi a câştigat 30 de trofee. La naţionala Spaniei, Iniesta a avut un rol cheie în câştigarea titlului mondial din 2010 şi a titlurilor europene din 2008 şi 2012.

Andres Iniesta pleacă de la Vissel Kobe

„Cu regret anunţăm plecarea lui Andres Iniesta de la clubul nostru. Pentru cei cinci ani de când ni s-a alăturat, ne manifestăm o recunoştinţă sinceră lui Iniesta, care a avut contribuţii semnificative la Vissel Kobe”, se arată într-un comunicat al clubului din J-League.

Despărţirea lui Iniesta de clubul nipon va avea loc după meciul de acasă cu Consadole Sapporo din 1 iulie. În acest sezon, ibericul a disputat doar 38 de minute, în trei apariţii ca rezervă.

Iniesta nu se retrage

Iniesta nu are însă de gând să se retragă: „Vreau să continui să joc şi apoi să mă retrag cât timp sunt încă activ. Mi-e greu să fac asta aici, aşa că vreau să găsesc un loc unde să mă pot retrage în cele din urmă.

Reclamă
Reclamă

Întotdeauna am crezut că mă voi retrage aici, dar lucrurile nu au mers cum am vrut eu. În ultimele luni m-am antrenat intens, cu intenţia de a ajuta echipa, dar am început să simt că antrenorul are alte priorităţi”.

Vissel Kobe este lider în Japonia, cu un avans de trei puncte faţă de Yokohama Marinos după 14 etape.

La clubul japonez, Iniesta a strâns 133 de meciuri şi are în palmares Cupa Împăratului 2019 şi Supercupa Japoniei 2020.

Reclamă

Pe 6 iunie, FC Barcelona va disputa un meci amical cu Vissel Kobe la Tokyo.

Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Vor merge Craiova şi CFR într-o grupă europeană?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
17:10

Fiorentina lui Radu Drăgușin, transfer de la Real Madrid. Concurență pentru pentru fundașul român

17:07

Universitatea Craiova, fără starul din sezonul trecut în perioada următoare. Ce accidentare îi pune probleme lui Coelho

16:57

VideoChivu și Inter, premiați după victoria din amicalul cu Manchester City. Trofeul inedit primit de „nerazzurri”

16:38

Continuă războiul: ultraşii lui Dinamo, mesaj tăios pentru şefii clubului după tragedia întâmplată la Câmpulung!

16:33

VIDEOInterul lui Chivu, victorie în amicalul de gală cu Manchester City! Campioana Italiei a câștigat la penalty-uri

15:51

Ionuţ Chirilă, criză de nervi la primul meci oficial la CS Dinamo: „Te dau afară! Bă, ai auzit?”

1 Nebunie curată: echipa dintr-un sat cu 500 de locuitori și cu un ciung în primul 11 a dat lovitura în Europa! 2 UPDATEOficial! FC Hermannstadt s-a retras din Liga a II-a, FRF a anunțat cine îi ia locul 3 Revoltă la FCSB! Jucătorii îi cer lui Gigi Becali să-l demită pe Marius Baciu 4 UPDATEAdrian Ropotan, supus unei operații de urgență. Stelian Ogică, socrul lui, primele detalii 5 OUT! Jucătorul implicat într-un scandal monstru pleacă de la Universitatea Craiova 6 FotoMicrobuzul cu jucători de la Dinamo 2, accident rutier grav: un decedat! Adrian Ropotan are fracturi deschise
Citește și