Dennis Man a făcut senzație pe Arena Națională, în meciul cu Polonia. Tricolorul lui Gică Hagi a fost titular și a marcat un gol, dar asta nu-l ajută prea mult la echipa de club. Asta petru că olandezii vor să scape cât mai repede de el. Prima ocazie este la finalul acestui an, în perioada de transferuri.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Dennis Man a devenit rezervă la PSV Eindhoven, iar în iarnă urmează să schimbe echipa.

Dennis Man nu mai este dorit la PSV Eindhoven

De la precedenta acțiune a naționalei și până la aceasta, Dennis Man a jucat doar 65 de minute pentru PSV. Antrenorul Peter Bosz îl aruncă în luptă foarte rar, de fiecare dată pe final. Weekend-ul trecut, a intrat în minutul 86 al victoriei cu Cambuur, scor 5-2. În precedentele două partide nu jucase deloc.

Olandezii se așteaptă ca Man să plece la iarnă, fie ca transfer definitiv, fie sub formă de împrumut cu opțiune de transfer. Lazio, liderul din Serie A, ar fi interesată de el. „PSV vrea să transfere încă un jucător de top în ianuarie (Kevin De Bruyne). O eventuală vânzare a lui Dennis Man ar elibera spațiu în plafonul salarial și ar aduce bani în conturile clubului. În ciuda numărului limitat de minute jucate la PSV, românul are o cotă de piață considerabilă.

PSV l-a cumpărat în urmă cu mai bine de un an pentru aproximativ 7 milioane de euro, iar obținerea unui profit, chiar și unul modest, față de această sumă nu este exclusă. Italia și Spania sunt destinații logice”, scrie Eindhovens Dagblad.

Și cei de la Voetbal Primeur au vorbit despre situația tricolorului. „Dennis Man a avut din nou motive de bucurie sâmbătă. Extrema dreaptă în vârstă de 28 de ani a fost decisivă pentru România, marcând un gol în victoria cu 2-1 împotriva Poloniei, din Liga Națiunilor.

Man ar putea pleca de la Philips Stadion în ianuarie, în condițiile în care se află în ierarhia postului în spatele lui Ivan Perisic și Esmir Bajraktarevic.

În plus, campioana Olandei l-a transferat și pe Sami Ouaissa. Prin golul marcat împotriva Poloniei, românul și-a făcut un serviciu important în perspectiva unui eventual transfer.

La PSV, Man nu a reușit să convingă în acest sezon, iar rolul său în echipă a devenit din ce în ce mai mic. În mod normal, acesta va pleca în pauza de iarnă.

La finalul perioadei de mercato din vara trecută, mai multe cluburi au fost interesate de el, însă nu s-a ajuns la un acord. Printre echipele interesate s-a numărat și Atalanta Bergamo”, spune sursa citată.