Ziua de luni a venit cu vești proaste din Turcia, acolo unde Mirel Rădoi a ajuns la un acord cu oficialii de la Gaziantep pentru rezilierea pe cale amiabilă a contractului.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Antrenorul român și-a încheiat aventura în Superligă după doar șapte meciuri, însă a încasat o avere, în ciuda rezultatelor modeste obținute în puținul timp petrecut acolo.

Mirel Rădoi, tun financiar în Turcia! Câți bani i-a dat Gaziantep

Mirel Rădoi a fost instalat la finalul lunii aprilie pe banca celor de la Gaziantep, însă tehnicianul care o părăsea pe FCSB avea să conducă în total doar șapte meciuri alături de echipa din Turcia.

Chiar și așa, antrenorul a dat un adevărat tun financiar în puținul timp petrecut acolo. Încă de la instalarea sa în Turcia, Rădoi a avut un bonus de 100.000 de euro, iar fanatik.ro anunță că pentru cele patru luni petrecute la Gaziantep, a mai primit încă 300.000 de euro.

Sursa citată precizează faptul că pentru a accepta rezilierea, Mirel Rădoi a mai primit alte 200.000 de euro. În total, el a încasat de la turci 600.000 de euro.