Cine este jucătorul român care a semnat cu Real Madrid. Se află la academia „galacticilor” din 2020

Publicat: 25 februarie 2025, 10:36

Comentarii
Cine este jucătorul român care a semnat cu Real Madrid. Se află la academia „galacticilor din 2020

Eduardo Corlat a semnat cu Real Madrid/ Instagram

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News As.roUrmărește AS.ro pe Discover

Eduardo Corlat este jucătorul român care a semnat un contract cu Real Madrid. În vârstă de 16 ani, tânărul mijlocaş central se află în academia „galacticilor” din 2020.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Eduardo Corlat a semnat primul său contract, la nivel de profesionişti, cu trupa lui Carlo Ancelotti. Mijlocaşul român s-a declarat extrem de bucuros de pasul făcut.

Cine este jucătorul român care a semnat cu Real Madrid

„Sunt foarte fericit și mândru să pot semna primul meu contract profesional cu Real Madrid”, a transmis „Edu” Corlat, pe contul său de Instagram.

Eduardo Corlat este născut la Madrid, însă are cetăţenie români. Tânărul mijlocaş a ajuns în academia „galacticilor” în 2020, după ce iniţial şi-a făcut junioratul în academia celor de la Getafe.

„Edu” a început să joace fotbal la Moscardo, club la care a fost legitimat între 2014 şi 2018. Acesta evoluează pe postul de mijlocaş central şi a evoluează în naţionala U16 a României, naţională în care a bifat deja şase partide.

Reclamă
Reclamă

Românul de la Juventus, cedat în Portugalia

Internaţionalul român de tineret de la Juventus, Andrei Florea, a fost prezentat oficial la Estoril. Mijlocaşul de doar 19 ani a fost cedat sub formă de împrumut de torinezi, în Portugalia.

Andrei Florea este un mijlocaş central de 19 ani, născut în Italia, dar cu cetăţenie română. Tânărul jucător a ajuns la Juventus în 2021, şi a avansat de la grupele de juniori până a ajuns să fie om de bază la Juventus Primavera.

Reclamă

În această iarnă, Florea a fost împrumutat de Juventus la Estoril, grupare din prima ligă din Portugalia. Împrumutul acestuia va expira la finalul sezonului, atunci când se va întoarce la Juventus.

„Sunt foarte fericit și mândru să fiu aici. Sunt nerăbdător să îmi încep parcursul la Estoril”, a fost prima reacţie a lui Andrei Florea, după ce a semnat cu Estoril.

Andrei Florea are prezenţe în naţionalele U18, U19 şi U20 ale României. Acesta mai are contract cu Juventus până în vara lui 2027.

Înapoi la Homepage
Reclamă

Câte medalii de aur va câştiga David Popovici la Campionatele Europene?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
20:35

LIVE TEXTUniversitatea Craiova – KuPS 1-1. Nsimba a egalat din penalty înainte de pauză

20:23

„Dă-o naibii de treabă!” David Popovici, savuros după semifinala de la 200m liber: „Am uitat”

20:16

„Bubuială”. David Popovici vrea încă un aur la Europene şi şi-a „speriat” rivalii, după calificarea în finala la 200 m liber

20:03

Când are loc finala probei de 200 m liber de la Europenele de la Paris. David Popovici luptă pentru încă un aur

20:00

LIVE TEXTTromso – CFR Cluj 1-0. Nordicii au deschis rapid scorul

19:37

NEWS ALERTDavid Popovici, în finala probei de 200 m liber cu cel mai bun timp! O nouă demonstraţie de forţă la Europenele de la Paris

1 Reacţia presei din Rusia după ce David Popovici l-a bătut pe Egor Kornev 2 UPDATEGigi Becali a dat lovitura! Fostul atacant din Liga 1 a ajuns, în sfârşit, la FCSB: „L-am luat” 3 Prima reacţie a lui David Popovici: „Am simțit că trebuie să-l întrec pe rus” 4 BREAKING NEWSDavid Popovici, campion european la 100 metri liber! Românul a cucerit aurul la Paris după o finală de senzație 5 Suma uriașă pe care o încasează David Popovici după aurul european la 100 metri liber. Românul a dat lovitura la Paris 6 Ce „ameninţare” i-a transmis Egor Kornev lui David Popovici: „Vă jur”
Citește și