Cosmin Contra e pe cai mari în Arabia Saudită. Al-Ittihad este lider, iar antrenorul român visează la primul titlu de campion din cariera de antrenor.
Cosmin Contra e pe val în Arabia Saudită
Al-Ittihad a învins, vineri, pe teren propriu, cu scorul de 2-0, echipa Al Feiha, în etapa a XVI-a a campionatului Arabiei Saudite. Golurile au fost marcate de Hawsawi (34) şi Romarinho (67). Aceasta a fost a şaptea victorie consecutivă pentru echipa tehnicianul român, dintre care şase au fost obţinute în campionat. Echipa antrenată de Cosmin Contra este lider, cu 35 de puncte şi are un avans de 4 puncte de principala urmăritoare.
Cosmin Contra a semnat cu Al-Ittihad în septembrie, într-un moment în care echipa se afla pe locul 4.
أبرز ما قدمه”برونو هنريكي” أمام الفيحاء.🇧🇷 pic.twitter.com/P7fEoiMorH
— Mohd. (@_hmo10) January 7, 2022
Cosmin Contra nu s-a mai abţinut! Guriţă, răspuns dur pentru fanii câinilor
Înainte să ajungă la Al-Ittihad, Contra nu s-a despărţit în condiţii tocmai bune de Dinamo şi de fanii ei. Cel poreclit „Guriţă” spune că a suferit enorm în perioada în care i-a antrenat pe roş-albi.
Antrenorul în vârstă de 45 de ani spune că nu a avut nicio legătură cu spaniolii şi cu Pablo Cortacero. „Orice punct de vedere am nu o să intereseze pe nimeni. Dacă cei din DDB se simt mai bine când mă acuză pe mine, atunci să fie sănătoși.
„Eu știu cât am suferit 4 luni acolo și cât am încercat să fac treabă într-o atmosferă imposibilă creată de spanioli. Am crezut într-un proiect care a fost o minciună de la început. Eu le doresc celor de la DDB să reușească să salveze echipa de la retrogradare. Să acuzăm oameni care chiar au vrut să facă ceva e ușor.
După 6 luni de zile am luat 2 salarii fără să ameninț pe nimeni și fără să mă bată gândul să dau în judecată clubul”, le răspundea Contra fanilor dinamovişti.
- Cosmin Contra e pe val în Arabia Saudită
- Echipa sa are 7 victorii consecutive
- Marele Premiu al Azerbaidjanului e live în AntenaPLAY, în perioada 24-26 septembrie
- Campionatele Europene de Box sunt live în AntenaPLAY (17-26 septembrie)
- Manchester United a suferit o nouă umilinţă! Recordul vechi de 50 de ani a căzut după ce conducea cu 2-0 în minutul 10
- Lionel Messi e de neoprit! A ajuns la 100 de goluri pentru Inter Miami şi a cucerit un nou trofeu
- Coșmar pentru Manchester United! Eliminată din primul tur al Cupei Ligii Angliei chiar pe Old Trafford
- Meciul Levante-Athletic, amânat din cauza ploii torenţiale
- Rivaldinho a dat lovitura: salariul uriaș pe care fostul jucător de la Farul îl va încasa în liga secundă din Thailanda


































