Foto

Cristi Chivu pleacă de la Inter Primavera! I s-a găsit deja înlocuitor. Anunțul momentului în Italia

Iulian Focșăneanu Publicat: 16 ianuarie 2024, 22:54 / Actualizat: 17 ianuarie 2024, 16:45

Comentarii
Cristi Chivu pleacă de la Inter Primavera! I s-a găsit deja înlocuitor. Anunțul momentului în Italia

Cristi Chivu, în timpul unui meci la Inter Primavera / Profimedia

Cristi Chivu și-a decis viitorul și pleacă de la Inter Primavera. Antrenorul român în vârstă de 43 de ani s-a hotărât să pună capăt perioadei petrecută pe banca echipelor de juniori ale nerrazzurrilor. Chivu își dorește o nouă provocare, anunță jurnaliștii italieni.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Chivu se desparte de Inter la finalul sezonului. Există și un înlocuitor pentru el. Foarte probabil, echipa va fi preluată de Samir Handanovic, cel care a revenit recent la club după retragerea din cariera de jucător“, titrează fcinter1908.it.

Cristi Chivu pleacă de la Inter Primavera

Fostul căpitan al naționalei României a antrenat numai echipele de juniori ale lui Inter, după ce și-a agățat ghetele în cui. Din 2018 i-a pregătit, pe rând, pe puștii de la U14, U17, U18 și U19.

Chivu a câștigat titlul de campion al Italiei la juniori, în 2022. Acum se îndreaptă spre ridicarea unui nou trofeu. Inter U19 este lider în Primavera 1. Românul nu a dus lipsă de oferte, dar le-a refuzat anunțând că nu este pregătit să antreneze o echipă de seniori. Lucrurile s-au schimbat și Chivu este gata acum să accepte o astfel de propunere.

Duminică, Cristi Chivu a suferit prima înfrângere din acest sezon cu Inter Primavera! Formaţia de pe primul loc din campionatul de tineret italian a pierdut duelul de pe terenul lui Juventus Primavera, scor 0-1.

Reclamă
Reclamă

Unicul gol al partidei a fost marcat de mijlocaşul Michele Scienza, în minutul 59. Cu toate acestea, nu italianul de 17 ani a fost omul meciului dintre Juventus şi Inter. Cel mai bun jucător a fost un fotbalist român. Riccardo Radu, tânărul de 16 ani din poarta lui Juve, şi-a salvat în mai multe rânduri echipa şi a impresionat presa din Italia. Prestaţia tânărului Radu este cu atât mai impresionantă în condiţiile în care acesta a fost meciul lui de debut la Juventus Primavera.

Primul K.O. pentru Chivu în campionat.Nerazzurri au început bine şi şi-au creat multe ocazii, dar Radu a reuşit să închidă poarta”, au scris cei de la fcinternews.it.

Gazzetta dello Sport anunţă că Cristi Chivu dă marea lovitură

În luna octombrie, jurnaliştii de la Gazzetta delo Sport i-au dedicat un întreg articol lui Cristi Chivu, având doar cuvinte de laudă la adresa echipei pe care românul o pregăteşte, echipă care evoluează în acest sezon şi în UEFA Youth League.

Reclamă

Italienii se declară convinşi de faptul că Chivu o va părăsi pe Inter Primavera în vară, şi va da curs unei oferte fie din alte ligi din Europa, fie din Serie A. Jurnaliştii din Peninsulă au mai notat că mai multe formaţii s-au interesat de serviciile românului, în ultimele luni, fiind chiar şi zvonuri conform cărora ar urma să preia echipa mare a celor de la Inter.

Chivu este la Inter din 2018, când a preluat echipa U14. În 2019 s-a mutat la U17, iar în 2020 a făcut pasul la formația U18, alături de care a jucat în semifinala play-off-ului pentru campionat. În vara anului 2021, plecarea lui Armando Madonna i-a deshis ușa la echipa Primavera, unde și-a demonstrat valoarea și a câștigat titlul după o finală cu AS Roma.

De-a lungul carierei sale de antrenor, Chivu a folosit aproape de fieare dată un sistem cu 4 fundași, cum ar fi 4-3-3, 4-3-1-2 sau 4-2-3-1. În ultimul sezon am văzut uneori și un sistem 3-5-2, însă a revenit la 4-3-3. Are idei tactice clare, ‘profesorii’ săi din carieră fiind Mourinho, Mancini, Spalletti și Capello, iar Chivu este foarte priceput în a reuși să transmită ideile sale jucătorilor, chiar și atunci când a avut lotul afectat de mai multe absențe.

Contractul lui Chivu expiră pe 30 iunie 2024, iar în vara următoare ar urma să facă pasul la un club mare. Câteva formații, unele din Italia, iar altele din străinătate, s-au interesat deja de el în ultimele luni, dar românul a decis să rămână la Inter până la momentul potrivit. Va veni și acel moment, fiți siguri”, au notat italienii de la Gazzetta dello Sport.

Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Va califica Gică Hagi România la EURO 2028?
Loading ... Loading ...
Citește și:
13:09

Edi Iordănescu confirmă. Clubul gigant care l-a ofertat pe Radu Drăguşin: “Un tren care vine o dată în gară!”

13:07

VIDEOOklahoma City Thunder, a doua victorie în play-off-ul NBA. Shai Gilgeous-Alexander, un nou meci de vis

12:50

Mihai Stoica şi Ilie Stan, în conflict: “Cu debandada mea s-au câștigat campionate”

12:36

Lamine Yamal ar putea rata Campionatul Mondial 2026. Anunţul care le dă fiori spaniolilor

12:18

Pep Guardiola, cu gândul la titlu după ce Manchester City a depăşit-o pe Arsenal în fruntea Premier League: “Extraordinar”

12:11

Dinamo – Universitatea Craiova LIVE TEXT (20:30), în a doua semifinală de Cupa României. U Cluj aşteaptă învingătoarea în finală

1 De asta a ajuns Chivu un zeu la Inter! Răspunsul genial când a fost întrebat de scandările fanilor 2 El este antrenorul care „ar face o bijuterie din FCSB”. Înlocuitorul lui Mirel Rădoi activează în Liga 1 3 “Nu mai fac ca pe vremuri!” Gigi Becali schimbă abordarea la FCSB, după ce a fost refuzat de Charalambous: “Gata” 4 300.000 de euro pentru un nou contract. Cum l-a convins Gigi Becali pe Chiricheş să semneze: “Eu am spus la nervi” 5 “Ne poate duce în Europa”. Gheorghe Mustaţă şi-a ales favoritul pentru banca FCSB-ului: “Asta e propunerea mea” 6 Ce surpriză: unde va ajunge Elias Charalambous după ce a refuzat-o pe FCSB
Citește și