Decizia luată de UEFA faţă de Juventus, Barcelona şi Real Madrid, echipele care au renunţat la proiectul Superligii Europei

Antena Sport Publicat: 28 septembrie 2021, 9:03

Comentarii
Decizia luată de UEFA faţă de Juventus, Barcelona şi Real Madrid, echipele care au renunţat la proiectul Superligii Europei

Profimediaimages

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News As.roUrmărește AS.ro pe Discover

Juventus, FC Barcelona şi Real Madrid sunt ultimele din cele 12 cluburi înscrise în Superligă în aprilie, care încă nu au ieşit din acest proiect eşuat încă de la start.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Decizia luată de UEFA despre cluburile care nu renunţă la Superliga Europei

Decizia vizează şi celelalte 9 cluburi, care au părăsit proiectul – Tottenham, Arsenal, Manchester City, Manchester United, Chelsea, Liverpool, Atletico Madrid, Inter Milano şi AC Milan.

„Comisia de apel a UEFA a declarat azi nule procedurile împotriva cluburilor Barcelona, Juventus și Real Madrid, în privința încălcării regulamentului UEFA”, se arată în comunicatul emis de UEFA.

Real Madrid, Barcelona şi Juventus nu renunţă la proiect

Cele 3 cluburi anunţau, cu 3 luni în urmă, că vor merge mai departe cu dezvoltarea acestui proiect.

„Suntem încântați că, mergând înainte, nu vom mai fi subiectul amenințărilor din partea UEFA, care continuă și acum. Țelul nostru este să dezvoltăm proiectul Super Ligii într-o manieră constructivă și cooperantă, contând întotdeauna pe toate părțile interesate: fani, jucători, antrenori, cluburi, ligi, asociații naționale și internaționale.

Reclamă
Reclamă

Suntem conștienți de faptul că există elemente are proiectului nostru care trebuie revizuite și, desigur, pot fi îmbunătățite prin dialog și comun acord. Rămânem încrezători în succesul unui proiect care va fi mereu în concordanță cu legile Uniunii Europene.”, se arăta în comunicat.

Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Ar trebui înlocuit Marius Baciu din funcţia de antrenor al FCSB?
Loading ... Loading ...
Citește și:
17:07

Cifrele rușinii: recordul negativ stabilit de Tottenham după a treia înfrângere a sezonului în Premier League

16:53

Millwall – West Ham 2-2. Meci nebun în cea mai încrâncenată rivalitate din Anglia. Fanii gazdelor, păcăliţi de „ciocănari”

16:51

EXCLUSIVAndra Sebe şi-a setat marele obiectiv, după calificarea în sferturile Europeanului de box: „Vreau să demonstrez că pot”

16:31

Jucătorul de la FCSB, convocat de urgenţă la naţională. Anunţul făcut în ziua derby-ului cu Univ. Craiova

16:28

Alex Mitriță, record stelar stabilit în China după o nouă prestație de senzație

16:26

CFR Cluj – FC Botoșani LIVE SCORE (17:30). Meci dificil pentru Marius Șumudică. Echipele de start

1 Chivu i-a șocat pe italieni înainte de AS Roma – Inter! Decizia rară luată de un antrenor: în alte țări primea amendă 2 Kyros Vassaras a decis arbitrul pentru Universitatea Craiova – FCSB: Gigi Becali a ameninţat cu retragerea din fotbal! 3 Gigi Becali l-a ales pe viitorul antrenor al FCSB-ului! E şi pe placul suporterilor 4 Chivu a cedat! Decizia luată de antrenorul Interului înainte de derby-ul cu AS Roma 5 Ce s-a ales de averea lui Cosmin Olăroiu, în 2026. Gigi Becali a spus câți bani are în conturi 6 Meriton Korenica a primit o veste proastă înaintea derby-ului dintre Universitatea Craiova și FCSB
Citește și