Diego Maradona, acuze după 30 de ani. ”Rotariu mi-a rupt glezna stânga”. Reacția fostului internațional român

Antena Sport Publicat: 19 iunie 2020, 9:15

Comentarii
Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News As.roUrmărește AS.ro pe Discover

România a remizat cu Argentina, scor 1-1, la Coppa del Mundo, în grupa B de la acea ediție, iar Maradona a fost încântat de trei fotbaliști români. El susține că Rotariu a fost decisiv pentru ”tricolori”, chiar dacă golul a fost marcat de Gabi Balint.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Diego Maradona: ”Rotariu mi-a rupt glezna stângă”

Diego Maradona a vorbit despre partida cu România pe Facebook și a reamintit de o fază ce l-a implicat și pe Rotariu.

”A fost multă luptă, foarte fizică şi cu puţin fotbal. Iar la sfârşitul primei reprize, numărul 5 al României (n.r. – Iosif Rotariu) mi-a rupt glezna stângă, mi-a deschis-o cu o lovitură. În a doua repriză, am jucat cu infiltraţii şi puteam face foarte puţin.
Dar nu eram nebun să ies. Îmi amintesc că la pauză, Moncho Monzon mi-a spus că vrea să înscrie un gol, iar eu i-am răspuns că la cornere să atace prima bară, pentru că urma să trimit mingea acolo.

Şi mulţumesc Domnului, Moncho s-a dus să o caute unde i-am spus. Dar, din păcate, nu am putut păstra scorul şi am fost egalaţi imediat. Am sfârşit morţi şi foarte amărâţi, pentru că a trebuit să jucăm împotriva Braziliei. Acum 30 de ani, împotriva României, trebuia să obţinem calificarea pentru faza următoare. Aveau mari jucători, precum Hagi, Lacatuş, Popescu. Aveam un galben şi cu altul nu aş jucat meciul următor”, a scris Maradona pe Facebook.

Iosif Rotariu, reacție după acuzele lui Maradona

Pe de altă parte, Iosif Rotariu susține că acuzele lui Maradona sunt nefondate.

Reclamă
Reclamă

”Nu, nici vorbă, nu i-am rupt eu glezna! Nu-și amintește bine. Nici măcar un cartonaș galben nu am luat în acel meci. Într-adevăr, am jucat mai dur la început, am avut trei intrări mai în forță, dar nu l-am accidentat, aș fi primit galben.

În orice caz, mă bucur că și-a amintit de mine, mă onorează asta, pentru că a jucat împotriva unor mari fotbaliști ai lumii de-a lungul carierei sale. Făcuse și istorie la Napoli, simțeam cum italienii îl încurajau, dar mă făceam că n-aud nimic. Noi am jucat tactic foarte bine atunci, așa cum am pregătit meciul, echipa m-a ajutat foarte mult și pe mine și, în cele din urmă, am reușit să ținem în șah campioana mondială en-titre și să ne calificăm în optimile de finală”, a spus Rotariu, pentru Digi Sport.

Reclamă
Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Va prinde FCSB play-off-ul Ligii 1 în acest sezon?
Loading ... Loading ...
Citește și:
16:12

O nouă veste proastă pentru Jose Mourinho! Titularul său s-a accidentat și poate lipsi aproape două luni

16:10

LIVE TEXTACUM, România – Franţa. Duel infernal cu campioana olimpică în sferturile Campionatului European

15:39

Povestea fantastică a transferului lui Mbappe la Liverpool! Starul confirmă: „Am fost aproape! Mama s-a îndrăgostit de acel loc”

15:06

Vladimir Screciu, plin de încredere înaintea debutului României în Nations League cu Suedia: „Nu mergem cu frică sau teamă”

14:56

„Greu de crezut”. Avertisment pentru Laurenţiu Reghecampf, după ce s-a înţeles cu Gigi Becali pentru revenirea la FCSB

14:40

Isack Hadjar va reveni la Red Bull în Marele Premiu al Azerbaidjanului: „S-a recuperat cu succes”

1 Antrenorul din Liga 1 demis înainte de pauza internaţională! I-au găsit înlocuitor, dar el refuză să plece! 2 Nicolae Stanciu revine în Liga 1! Când ar putea debuta! Cum a reacţionat Gigi Becali 3 Decizia-şoc luată de Mirel Rădoi după ce nu a vrut să se întoarcă la FCSB 4 Nicolae Stanciu a semnat! Echipa din Liga 1 la care va evolua mijlocaşul naţionalei 5 Lovitură de teatru: Laurenţiu Reghecampf, blocat din drumul către FCSB! Suma uriaşă care e la mijloc 6 Transferul visat de Gigi Becali la FCSB, după revenirea lui Laurenţiu Reghecampf. Impresarul jucătorului a făcut anunţul
Citește și