Acum câteva sezoane, Lorca FC domicilia în Segunda Division. Nu se gândea la Primera, dar evolua contra unor grupări ce cunoscuseră aerul tare al fotbalului spaniol. Azi, echipa e în Tercera Division, subgrupa B din Grupa a XIII-a și, după 13 etape, a acumulat un singur punct! Ca să nu mai vorbim de cele doar cinci goluri marcate și 43 primite, singurul rezultat de egalitate fiind înregistrat în noiembrie, anul trecut! Deși pare o glumă, zilele acestea conducerea a prezentat… cel de-al treilea lot al sezonului, cu care se speră în terminarea actualei ediții de campionat. 64 de jucători utilizați, trei antrenori și trei directori sportivi. 13 fotbaliști francezi, un columbian, un băiat din America de Nord, un român și cinci spanioli!
În mai 2016, impresarul chinez Xu Genbao, fost fotbalist și fost selecționer al țării asiatice, a cumpărat echipa La Hoya Lorca, ce trebăluia prin Segunda Division B, pe care, apoi, o va transforma în Lorca FC. În sezonul 2016-2017, cu antrenorul David Vidal pe bancă, echipa ajunge în Segunda Division. Dar Genbao decide să nu continue cu el. Gruparea retrogradează, iar patronul o vinde, în 2018, omului de afaceri madrilen Roberto Tores, cu o datorie către federația spaniolă de 482.000 euro.
Din acel moment, lucrurile încep să se clatine. Clubul din Murcia publică anunțuri pe internet în care întreabă ”Ce jucător vrea să evolueze, gratis, la Lorca FC?” Se ajunge ca suporterii să alcătuiască primul 11. La începutul sezonului 2019-2020, echipa are 18 străini din cei 22 de jucători înscriși, ceva neobișnuit pentru o grupare din al patrulea eșalon al fotbalului iberic. 16 naționalități diferite, cu jucători din India, Georgia, Gambia sau Egipt. Zilele trecute, Lorca FC și-a prezentat… al treilea lot din acest sezon, cu 13 francezi. Obiectivul? Terminarea campionatului. După 13 etape, un singur rezultat de egalitate și 43 de goluri primite… ”Un proiect multicultural”, după cum l-a descris, extrem de serios, președintele Roberto Torres.
- ”Cine vrea să joace gratis la Lorca?”, a fost una dintre întrebările acționariatului
- Singurul ”X” datează din 15 noiembrie 2020
- Cele mai tari momente de la Campionatul Mondial sunt în AntenaPLAY
- Manchester City - Inter se joacă sâmbătă, 1 august, de la ora 14:30, LIVE în AntenaPLAY
- „Cutremur” în fotbal. Toate federațiile din UEFA, gata să boicoteze Cupa Mondială dacă planul lui Infantino prinde viață
- Carlo Ancelotti „a dat cărțile pe față”. Selecționerul Braziliei a spus de ce nu a preluat naționala Italiei
- FIFA nu ţine cont de contestatari! Când este aşteptată finalizarea controversatei finanţări private
- Clubul de top din Premier League interesat de Rafael Leao! Portughezul, între Galatasaray și Fenerbahce
- Real Madrid dă o super-lovitură pe piața transferurilor! Vinde jucătorul format la academie cu 70 de milioane de euro
































