Edi Iordănescu şi-a făcut deja simţită prezenţa la Legia Varşovia, alături de care a reuşit să câştige duminică primul său trofeu, şi anume Supercupa Poloniei. După partida disputată în faţa campioanei Lech Poznan, fostul selecţioner a fost analizat de către un jurnalist autohton, care a catalogat schimbările făcute de român drept o „metamorfoză totală”.
Edi Iordănescu va juca joi pentru calificarea în turul 2 preliminar Europa League contra lui Aktobe, după ce în manşa tur s-a impus cu 1-0.
Iordănescu, remarcat de un jurnalist polonez după victoria din Supercupa Poloniei
Legia Varşovia a cucerit alături de Iordănescu a şasea supercupă din istorie, iar reacţia din presa poloneză nu a întârziat să apară. La postul TVP Sport, jurnalistul Mateusz Borek a ţinut să îl laude pe fostul selecţioner pentru modul în care a reuşit să schimbe clubul din capitala Poloniei.
În plus, a fost remarcată şi mentalitatea pe care au avut-o fotbaliştii de la Legia, în contextul în care pentru ei urmează un nou test important în preliminariile Europa League.
„Antrenorul Edi Iordănescu este ca o baghetă magică. Al doilea meci, a doua victorie. Primul trofeu ca antrenor al Legiei Varșovia. Ceea ce trebuie să-i încânte pe fanii Legiei este prestația echipei de astăzi (n.r. duminică, 13 iulie). O metamorfoză totală.
Am văzut o echipă responsabilă, energică și care a alergat bine. În sfârşit am văzut jucători care au fost conştienţi şi analitici privind ce au făcut greşit în faţa lui Aktobe şi privind cum ar trebui să joace pentru a câştiga trofeul. Acest lucru este de bun augur pentru Legia înaintea meciului retur din Kazahstan„, a spus jurnalistul, potrivit meczyki.pl.
Joi, Legia Varşovia se va lupta pentru calificarea în turul 2 preliminar cu Aktobe. În Polonia, proaspăta câştigătoare a Supercupei s-a impus cu 1-0.
- Ce „a furat” Radu Drăguşin de la Cristiano Ronaldo când juca la Juventus: „Eram acolo cu ei la mese”
- Radu Drăgușin, debut excelent la Fiorentina! Nota primită de stoperul român, după un meci în care a pasat decisiv
- Cristiano Ronaldo pe locul 3, Lukaku pe locul 2! Cum arată clasamentul all-time al sumelor cumulate date pe jucători
- Andrei Borza, integralist în surpriza începutului de sezon în Turcia! Cum s-a descurcat în Galatasaray – Corum 2-2
- Ciro Immobile s-a retras din fotbal la 36 de ani. Italianul, omagiat de Paris FC într-un mod superb

































