Hansi Flick și-a prelungit contractul cu Barcelona! Anunțul oficial

Alex Ioniță Publicat: 21 mai 2025, 21:34

Comentarii
Hansi Flick și-a prelungit contractul cu Barcelona! Anunțul oficial

Profimedia

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google

Antrenorul german al FC Barcelona, Hansi Flick, care tocmai a câştigat titlul de campion al Spaniei în primul său sezon, şi-a prelungit miercuri contractul cu clubul catalan până în 2027.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

„FC Barcelona şi Hansi Flick au ajuns la un acord pentru prelungirea contractului său, care îl leagă de club până la 30 iunie 2027”, a precizat Barça într-un comunicat.

Hansi Flick rămâne la Barcelona

Sosit în vara anului 2024 pentru a-l înlocui pe spaniolul Xavi Hernandez, tehnicianul german şi fost selecţioner al Germaniei a transformat gruparea catalană în doar câteva luni, conducând-o la tripla naţională (La Liga, Copa del Rey, Supercupa Spaniei) în primul său sezon, notează news.ro.

Stilul său de joc ofensiv a ajutat-o, de asemenea, pe Barça să ajungă în semifinalele Ligii Campionilor pentru prima dată după 2019.

„Hansi Flick scrie istoria Barcelonei şi suntem siguri că va continua şi în sezoanele următoare”, a transmis clubul într-un comunicat, adăugând că antrenorul german a făcut din Barcelona „un adversar de temut în Europa”.

Reclamă
Reclamă

Barcelona se întoarce pe Camp Nou în luna august!

Echipa spaniolă de fotbal FC Barcelona intenţionează să revină pe stadionul său, Camp Nou, după doi ani de lucrări de reconstrucţie, cu prilejul unui meci amical care se va desfăşura la data de 10 august, relatează Associated Press.

Preşedintele clubului, Joan Laporta, a stabilit data pentru deschiderea tradiţională a sezonului cu prilejul meciului pentru Trofeul Joan Gamper, a anunţat el luni, într-un interviu pentru televiziune.

Barcelona a jucat timp de doi ani meciurile de acasă pe terenul Stadionului Olimpic din Barcelona, câştigând în acest sezon La Liga, în timpul lucrărilor uriaşe de reconstrucţie pentru crearea celei mai mari arene din Europa cu o capacitate de 105.000 de locuri, notează agerpres.ro.

Reclamă

Ţinta iniţială de revenire pe arena parţial reconstruită a fost noiembrie 2024, apoi Barcelona a comunicat termenul de luna februarie sperând că va putea disputa meciurile de acasă până la finalul acestui sezon cu o capacitate redusă de 60.000 de spectatori.

În luna februarie noile date comunicate au detaliat planurile pentru completarea proiectului prin adăugarea unui acoperiş la finalul sezonului 2025-2026.

Stadionul Camp Nou este o arenă printre cele propuse să găzduiască finala Cupei Mondiale din 2030, care va fi organizată în comun de Spania, Portugalia şi Maroc. Alte variante sunt renovatul Stadion Santiago Bernabeu al echipei Real Madrid sau arena de 115.000 de locuri care se construieşte la Casablanca, în Maroc.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

Cine câștigă titlul de golgheter la Cupa Mondială?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
13:40

Mexic – Africa de Sud LIVE VIDEO (22:00, Antena 1 și AntenaPLAY). Start pe Azteca la Campionatul Mondial

13:40

FRF, prima reacţie după scandalul barajului de promovare în Liga 2. CSM Unira Alba Iulia a mers la TAS

13:29

Dinamo poate pierde alţi doi titulari de bază. Anunţul lui Andrei Nicolescu: “Discuţii deschise”

12:50

Nigeria nu e la Cupa Mondială, dar e reprezentată de nume mari! Jucătorii de top care i-ar fi putut reprezenta pe africani

12:46

A plecat de la FCSB şi a semnat cu altă echipă din Liga 1: “Face pasul în primul eşalon”

12:31

Topul celor mai frumoase tricouri de la Campionatul Mondial. Americanii şi-au ales favoritele

1 Primele întăriri pentru Nuno Campos la Dinamo! Jucătorul e aşteptat la reunire 2 „Cel mai valoros”. Gigi Becali a dat lovitura: noul jucător de la FCSB, așteptat să facă diferența 3 Răzvan Lucescu, negocieri avansate pentru a deveni înlocuitorul lui Roberto Mancini. Echipa care-l vrea pe bancă 4 FCSB, gata de noi mutări. Dezvăluirea momentului făcută de omul care se ocupă de transferuri 5 Nuno Campos a decis! Cine este primul nume care o va părăsi pe Dinamo: „Nu face parte din proiectul lui” 6 S-a aflat numele echipei care vrea să-l transfere pe Darius Olaru. Nu e din Olanda, cum a anunțat Gigi Becali
Citește și