Ianis Hagi a uimit în tricoul lui Glasgow Rangers, dar şi la naţionala României. A marcat un gol fabulos cu Germania, iar în Scoţia toată lumea îl apreciază pentru evoluţiile din tricoul lui Rangers. AS Roma lui Jose Mourinho ar vrea să-l achiziţioneze cât mai repede.
Ianis Hagi, aproape de lovitura carierei
Alan Hutton, fost internațional al Scoției, e convins că Glasgow Rangers își va da acordul după ce îi vor fi îndeplinite așteptările financiare. 20 de milioane de euro şi-ar dori scoţienii în schimbul atacantului român, sumă pe care AS Roma ar fi dispusă să o achite în această iarnă.
Alan Hutton a anunțat că românul nu duce lipsă de oferte și dă de înțeles că un transfer al internaționalului nostru este acum doar o chestiune de timp.
Ianis Hagi are mai multe oferte
„El a ajuns la Rangers și s-a descurcat bine acolo. Oferă ceva diferit din punct de vedere tehnic. Sunt, cu siguranță, și lucruri pe care le poți face mai bine, cum ar fi situații în care ai putea să te repliezi sau să tragi mai mult de tine.
Când arăți că ești la un nivel ridicat – în Europa League sau la meciurile echipei naționale, mereu vor fi persoane care te vor urmări. Vor fi echipe care își vor dori semnătura unui jucător atât de tânăr care evoluează la un nivel atât de ridicat.
Am spus-o mereu: pentru prețul corect, Rangers va vinde. Dacă suma vehiculată, de 20 de milioane de euro, se va transforma în realitate, Rangers își va da acordul”, a declarat Alan Hutton, conform footballinsider247.com.
- Ianis Hagi, aproape de lovitura carierei
- Scoţienii i-au stabilit preţul
- Marele Premiu al Spaniei e live în AntenaPLAY, în perioada 11-13 septembrie
- WTT Champions Macao 2026 e live în AntenaPLAY, în perioada 8-13 septembrie
- Lovitură pentru Zeljko Kopic în Polonia! Chiar fostul jucător de la FCSB a făcut anunţul
- Fotbalistul de 125.000.000 de euro ar putea pleca din Premier League!
- Cristiano Ronaldo cere măsuri fără precedent în Arabia Saudită după scandalul macabru pornit de fani
- Zeljko Kopic, din eşec în eşec. Pe ce loc a ajuns Wieczysta Krakow cu el antrenor
- Fostul impresar al lui Cristi Chivu spune că intermediază transferul lui Andrei Raţiu la Real Madrid: „Îl sun pe Mourinho”

































