Cu 11 etape rămase de disputat, gruparea blaugrana are două puncte avans față de Real Madrid. Jucătorii lui Zinedine Zidane au reușit să își învingă rivalii în luna martie.
Thibaut Courtois nu concepe să o vadă pe Barcelona campioană
Pandemia de coronavirus a dat peste cap competiția în La Liga. Galacticii au tras deja un semnal de alarmă.
"Dacă mâine s-ar opri campionatul şi Barca ar fi campioană, nu mi s-ar părea corect. Celor de la Barcelona li s-ar părea logic, dar eu nu cred. Până la urmă, au jucat contra noastră şi au pierdut", a declarat Thibaut Courtois pentru VRT.
Starul echipei blanco anunță că, în campionatele de top, numai Liverpool ar merita să fie desemnată deja campioană.
"Cred că trebuie să fii declarat campion la finalul tuturor meciurilor. Nu poţi să te opreşti cu 11 partide înainte de finalul sezonului. Ori le terminăm pe toate, ori nu le terminăm, dar fără a declara o campioană. În Anglia, aş putea înţelege ca Liverpool să primească titlul, pentru că are 25 de puncte avans. Nu și în La Liga", a subliniat portarul belgian.
În acest sezon, Real Madrid a suferit mai puține înfrângeri decât Barcelona.
- Barcelona este liderul din La Liga
- Catalanii au două puncte avans față de Real Madrid
- Galacticii au învins Barcelona în luna martie
- Inter - Betis se va disputa sâmbătă, de la ora 20:30, live în AntenaPLAY
- Europe Smash - Sweden 2026 e live în AntenaPLAY în perioada 8-18 august
- Radu Drăgușin, debut excelent la Fiorentina! Nota primită de stoperul român, după un meci în care a pasat decisiv
- Cristiano Ronaldo pe locul 3, Lukaku pe locul 2! Cum arată clasamentul all-time al sumelor cumulate date pe jucători
- Andrei Borza, integralist în surpriza începutului de sezon în Turcia! Cum s-a descurcat în Galatasaray – Corum 2-2
- Ciro Immobile s-a retras din fotbal la 36 de ani. Italianul, omagiat de Paris FC într-un mod superb
- Cristiano Ronaldo și-a „betonat” averea înainte să se căsătorească! Ce contract a semnat ca să spună „da”
































