Lamine Yamal a jucat astăzi, 31 iulie, al doilea său meci din postura de decar al Barcelonei. Fotbalistul de 18 ani a reușit să marcheze primele sale goluri cu numărul „10” pe spate, grație unor reușite care au ridicat publicul din Coreea de Sud în picioare.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Toate fazele importante din Barcelona – FC Seoul se văd pe AS.ro și în aplicația Antena Sport.

Yamal, „dublă” la al doilea meci în tricoul de decar

Barcelona a început foarte bine partida de la Seoul și a deschis scorul prin Robert Lewandowski, la o fază la care Yamal a nimerit la faza premergătoare bara. La doar șase minute distanță, starul catalanilor a reușit să „spargă gheața” și să marcheze prima sa reușită din postura de decar, după un șut de la marginea careului.

Show-ul lui Lamine nu s-a oprit, deoarece în minutul 45+3 a marcat golul de 3-2 pentru formația blaugrana. Tânărul de 18 ani a fost servit în adâncime de Dani Olmo, a pus o „frână” perfectă și l-a executat pe portarul lui FC Seoul.

După prestația din prima repriză, Yamal a fost scos de pe teren, fiind înlocuit la startul părții secunde de Bardghji.