Meciul dintre Manchester City și Al Hilal, din optimile Cupei Mondiale a Cluburilor, s-a încheiat cu scorul de 3-4. Echipa lui Pep Guardiola a fost eliminată astfel, după un duel „nebun”.
Manchester City a dat prima lovitură a duelului de pe Camping World Stadium, din Orlando. Bernardo Silva a deschis scorul, în minutul 9.
Manchester City, învinsă de Al Hilal cu scorul de 3-4
„Cetățenii” au intrat la cabine cu acest avantaj, însă cei de la Al Hilal au făcut spectacol în primele minute ale reprizei secunde.
Echipa lui Simone Inzaghi a întors rapid scorul, după reușitele lui Marcos Leonardo și Malcom, din minutele 46 și 52.
Erling Haaland a restabilit egalitatea în minutul 55, iar partida s-a îndreptat către cele două reprize de prelungiri.
Al Hilal a continuat lupta și în reprizele adiționale, iar Koulibaly a punctat pentru 3-2, în minutul 94. Replica celor de la Manchester City a venit în minutul 104, atunci când Foden a restabilit egalitatea.
Scorul final a fost stabilit în minutul 112, atunci când Marcos Leonardo și-a trecut numele pe lista marcatorilor.
După acest rezultat, Manchester City a fost eliminată de la Cupa Mondială a Cluburilor.
Al Hilal s-a calificat în faza sferturilor de finală, acolo unde se va duela cu Fluminense, echipă care a eliminat-o pe Inter, echipa lui Cristi Chivu, după 2-0, în optimi.
Manchester City, bună de plată! Motivul incredibil pentru care “cetăţenii” au fost amendaţi cu un milion de lire
Clubul englez de fotbal Manchester City a fost de acord să plătească o amendă de un milion de lire sterline (1,17 milioane de euro), pentru întârzierea repetată a începerii meciurilor sau a a reprizei secunde, scrie EFE.
Aceasta este a doua amendă pe care City a fost nevoit s-o plătească din acest motiv, după ce acum două sezoane clubul a fost obligat să plătească două milioane de lire sterline pentru acelaşi motiv.
Conform Premier League, Man City a început mai târziu nouă meciuri din sezonul trecut. Cea mai mare întârziere a avut loc la începutul reprizei secunde a derby-ului local cu United din decembrie 2024, care s-a reluat cu două minute şi 24 de secunde mai târziu decât ar fi trebuit.
Premier League a acceptat scuzele lui City şi a impus această amendă, pe care clubul va trebui să o achite în următoarele 14 zile.
“Regulile privind începerea meciurilor contribuie la asigurarea faptului că organizarea competiţiei respectă cele mai înalte standarde profesionale şi oferă certitudine fanilor şi cluburilor participante. De asemenea, asigură că fiecare meci din Premier League se joacă la timp”, a precizat liga engleză într-un comunicat, notează agerpres.ro.
- Reacţia lui Siyabonga Ngezana după decesul fostului său coleg de la naţionala Africii de Sud!
- Fanii lui Real Oviedo, nemulţumiţi de aducerea lui Işfan de la Farul: “Paraschiv 2.0”
- Alexandru Ișfan a plecat de la Farul! Cu cine a semnat jucătorul lui Gică Hagi. Prezentare inedită
- Cu cine a ajuns să semneze Kurt Zouma la 6 luni după ce CFR l-a dat afară? Fabrizio Romano a făcut anunțul
- Vladislav Blănuță, gata să plece de la Dinamo Kiev! Clubul care l-a convins pe român
































