Marius Șumudică, neplătit de trei luni la Yeni Malatyaspor
”Sunt în Anatalya, în pregătire. Am găsit o echipă debusolată. Am făcut o greșeală și am recunoscută și în presa din Turcia. Am semnat la Istanbul, când am ajuns la Malatya am avut surprize neplăcute. Eu aveam șapte din cei 22 de jucători U19 și au început să aibă probleme după antrenamentele impuse de preparatorul meu fizic. Asta e. Am început să pierd unii jucătorii, alții au plecat la echipele naționale. N-am reușit să încropim un prim 11 să facem mai multe puncte.
Am început să urcăm, să jucăm, dar ne trebuie o serie de 3-4 victorii ca să urcăm din subsol. Sunt și probleme de ordin financiar. Jucătorii sunt neplătiți de 4 luni. Noi, staf-ul, suntem neplătiți de 4 luni. Nu mi s-a întâmplat asta pe nicăieri în Turcia. Am 7-8 jucători care deja și-au depus memorii. Nu știu cum o voi scoate la capăt. Aș putea să-mi depun oricând memoriu!”, a declarat Marius Șumudică, potrivit digisport.ro.
Marius Șumudică, anunț clar despre revenirea în Liga 1
Întrebat despre revenirea în Liga 1, Șumudică a anunțat că, dacă va fi cazul, va face tot posibilul să evite o situație precum cea de la CFR Cluj, unde a fost demis, deși avea victorii pe bandă rulantă în Liga 1.
”Nu vreau să discut despre ce se întâmplă în momentul de față în România, echipele respective au antrenori. Voi lua în calcul să nu mă mai lovesc de ce m-am lovit în trecut. Campionatul e relansat din punctul meu de vedere.
FCSB are un program mai accesibil. Eu cred că se joacă. Este un campionat strâns. Pot fi fel de fel de surprize. Mi-ar părea rău pentru Rapid. Văd că vor juca și fără suporteri. Va fi greu, eu cred că Sepsi încă poate prinde play-off-ul”, a mai spus ”Șumi” pentru sursa citată.
- Marius Șumudică, neplătit de trei luni la Yeni Malatyaspor
- Antrenorul se gândește să depună memoriu
- Play-off-urile din NHL şi NBA sunt exclusiv în AntenaPLAY
- 6 Hours of Spa-Francorchamps e live în AntenaPLAY, pe 9 mai
- Adrian Șut nu revine la FCSB! Mijlocașul, la un pas de un super-transfer într-un campionat de top
- Neymar a recunoscut că l-a pălmuit pe Robinho Jr: “A fost vina lui, iar eu am greşit şi mai mult”
- Neymar, un nou scandal la Santos! Fostul star de la Barcelona, acuzat că l-a pălmuit pe fiul lui Robinho la antrenament
- Americanii exultă după dubla de senzație a lui Louis Munteanu: „A început să arate ca un adevărat star”
- „Scandalul pașapoartelor” a aruncat în aer fotbalul din Olanda. Decizia luată astăzi de judecători


































