Mircea Lucescu a făcut un "Romario"! Il Luce a dezvăluit câte trofee a câştigat de fapt în carieră. "Pep ne va depăși pe toți. Și pe mine, și pe Ferguson"

Antena Sport Publicat: 27 aprilie 2021, 8:10

Comentarii
Mircea Lucescu a făcut un "Romario"! Il Luce a dezvăluit câte trofee a câştigat de fapt în carieră. "Pep ne va depăși pe toți. Și pe mine, și pe Ferguson"

Mircea Lucescu susţine că a câştigat 37 de trofee

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News As.roUrmărește AS.ro pe Discover

Tehnicianul a adăugat şi promovările cu Brescia şi Corvinul, răsplătite cu câte un trofeu, la acea vreme. Mai mult, el a pus pe listă şi Cupa României din 1988, atunci când Steaua s-a retras de pe teren înainte de fluierul de final al derby-ului cu Dinamo. Acel trofeu nu a mai ajuns în vitrina niciuneia dintre echipe.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

"În primul rând, nu am 34 acum, ci 36. Institutul de Statistică a Fotbalului ține cont și de cele două promovări de pe locul 1, cu Corvinul și Brescia. Sunt tot campionate câștigate. Și, ca să fie și mai corect, eu am 37 de trofee! E şi Cupa contra Stelei. Am câștigat, echipa adversă s-a retras de pe teren. Tot trebuie să îmi dea înapoi acel trofeu!", a spus Mircea Lucescu, citat de gsp.ro.

Mircea Lucescu, al doilea cel mai titrat antrenor din istorie

Mircea Lucescu este al doilea cel mai titrat antrenor din istorie. Îl depăşeşte doar Sir Alex Ferguson (49 de trofee). Al treilea în acest top este Pep Guadiola, care şi-a trecut în palmares în acest weekend Cupa Ligii Angliei, al 30-lea trofeu al carierei, la vârsta de 50 de ani.

"Pep ne va depăși pe toți. Și pe mine, și pe Ferguson. La 50 de ani și la ritmul în care câștigă, nu va fi o problemă. E inteligent, întotdeauna se duce acolo unde își poate construi echipa, unde are toate resursele. Și la joc, și la trofee, e mereu foarte sus. Întreaga lui carieră a rămas la cel mai înalt nivel. Barcelona, Bayern, Manchester City. Așa va fi până la capăt", a mai spus Lucescu. 

Igor Surkis a dezvăluit ce prime vor primi Mircea Lucescu şi jucătorii lui Dinamo Kiev

Mircea Lucescu este antrenorul român al momentului. Tehnicianul de 75 de ani a făcut-o campioană pe Dinamo Kiev şi a întrerupt hegemonia echipei cu care a cucerit opt titluri, Şahtior Doneţk.

Reclamă
Reclamă

Patronul lui Dinamo Kiev a anunţat deja că Mircea Lucescu va rămâne antrenorul echipei şi în sezonul viitor. Acum trebuie să bage adânc mâna în buzunar şi să plătească primele pentru îndeplinirea obiectivului. "Fiecare component al echipei va primi ceea ce are trecut în contract. Jucătorii ştiau câţi bani urmau să încaseze dacă deveneau campioni.

(Este posibil să îşi cumpere un apartament sau o maşină?) Sunt diferite tipuri de maşini şi de apartamente. Poate îşi pot lua o gasonieră sau o maşină bună. Trebuie să vedem unde îşi doreşte fiecare să locuiască", a declarat Igor Surkis.

Românul ar fi acceptat un salariu anual de 1.2 milioane de euro. Tehnicianul de 75 de ani va primi un bonus consistent după ce a făcut-o pe Dinamo Kiev campioană. Jurnaliştii ucraineni au dezvăluit că acesta se ridică la 500.000 de euro. 

Reclamă
Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Va reuşi Cristi Chivu să îşi apere trofeele câştigate cu Inter în sezonul precedent?
Loading ... Loading ...
Citește și:
15:27

FC Botoșani – Corvinul LIVE SCORE (18:30). Duel tare între Croitoru și Maxim. Echipele probabile

15:24

Lacrimi la antrenamentul Barcelonei! Un jucător s-a accidentat grav și poate lipsi un an de pe gazon

15:02

CFR Cluj a anunţat oficial despărţirea de Antonio Folha

14:53

OFICIAL | Gicu Grozav a fost prezentat la noua sa echipă! Unde a ajuns să joace fotbalistul cu 243 meciuri în Liga 1

14:50

Bayern a făcut anunțul despre Harry Kane: când va primi Gheata de Aur

14:35

Nu David Popovici e „regele” la Campionatele Europene. Ce au scris spaniolii

1 VIDEONota primită de Darius Olaru după golul senzaţional reuşit în Belgia: „E imposibil aşa ceva” 2 Ofertă de 115 milioane de euro pentru Real Madrid. Jose Mourinho ar putea rămâne fără un star 3 EXCLUSIVDinamo a început negocierile cu jucătorul care a impresionat pe toată lumea! 4 O nouă lovitură! Trabzonspor a bătut palma cu fostul coleg al lui Mohamed Salah de la Liverpool 5 Soluție pentru banca FCSB-ului? Lider în Liga 1 cu FC Argeș, Bogdan Andone a vorbit cu Becali: „Asta i-am spus!” 6 Cristi Balaj, verdict după penalty-ul cerut de Craiova cu FC Argeș: „Prezintă mai clar situația”
Citește și